Opinii

 

Nici îmbrăcată, nici dezbrăcată

Nici călare, nici pe jos. Şi aşa mai departe. Vă mai amintiţi basmul cu fata cea isteaţă, căreia i s-a dat de rezolvat acest pachet de obligaţii pentru a deveni nevasta unui ceafă-lată din trecut? Este foarte important să ştim că fata provenea dintr-o familie foarte săracă, iar domnul cu condiţiile le avea pe toate, se spune, dacă toate înseamnă bani, bunuri şi slugi care să-l ajute să se bucure de avere. Şi de fată.

Povestea este mult mai complicată decât atât, plină de învăţăminte de netransmis copiilor. Până la urma-urmei, fata devine cucoană la curtea omului şi-şi fixează relaţia printr-un tertip muieresc care se cheamă dragoste. Fără să-l fi citit niciodată pe Machiavelli.

Fericirea conjugală a cucoanei se sfârşeşte, nici nu vă vine să credeţi, atunci când apare tema justiţiei. Pentră că, la conacul boieresc, prostimea venea să-şi caute dreptatea. Iar boierul nu era întotdeauna acasă. Muierea judecă neînţelegerea unor ţărani ce-şi dispută un mânz, născut de iapă sau de roata carului. Şi o face în absenţa soţului, lucru interzis expres de acesta. Pune mâna pe justiţie, adică.

Vedeţi, cine are de respectat condiţii de pre-aderare de tipul nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum, trebuie să facă pe dracu în patru să nu pună mâna pe justiţie. Mai ales atunci când mâna altuia e deja acolo.

Cu dreptatea, a fost întotdeauna o mare problemă la oameni, în general, şi la români în special. Cine s-o împartă? Justiţia, bineînţeles. Procurorii – să acuze, avocaţii – să apere, judecătorii să dea sentinţa. La oameni, când vine vorba despre dreptate, justiţia se înfăptuieşte în trei, conform unei simple diviziuni a muncii. Numai Dumnezeu poate cumula aceste trei funcţii, fiind când acuzator, când apărător şi, la final, judecător. Înainte de a fi drept, Dumnezeu este bun. De aceea, dreptatea finală se numeşte şi divină, adjectiv care se traduce prin minunată, splendidă, superbă. La atei, nu ştiu cum e.
Pe Dumnezeu e mai greu să pui mâna. Am cunoscut pe unii care aveau convingerea că l-au prins de un picior. Am văzut pe alţii punându-se în slujba Lui pentru a-i folosi numele. Un fel de trafic de influenţă, ştiţi la ce mă refer. Cu toţii încercăm să obţinem niscaiva circumstanţe atenuante pentru faptele noastre ajunse la judecata divină.

Dar, să revenim pe pământ. Acolo unde justiţia trece din mâinile unora în mâinile altora, după cum suntem informaţi de surse româneşti, europene şi internaţionale deopotrivă, de o bună bucată de timp. Cu cât se aud mai tare aceste voci, cu atât nu se mai aude nimic clar şi coerent din direcţia justiţiei. Pentru că justiţia e o biată abstracţiune cu care se ameninţă unii pe alţii, spre disperarea celor plecaţi la curtea ei, în căutarea dreptăţii. Mare harababură!

Nu-mi pot lua gândul de la fata aceea isteaţă din poveste, care, pentru a-şi atinge scopul, se înfăşoară într-o plasă, ia două pisici la subţiori şi urcă pe un ţap, călătorind aşa spre visul ei, când pe drum şi când prin şanţ. Nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum.

Dumneavoastră de unde vă luaţi înţelesurile când nu mai rămâne nimic de înţeles? Mie îmi plac poveştile. Şi miturile. Şi pildele. Nu hă-hă-itul cruciat, cu Constituţia în mână. Nici isteriile care au tulburat toate cancelariile europene. Nici îmbrăcate, nici dezbrăcate, la rândul lor, în această chestiune.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...