Sport

Fotbal, Liga a II-a

I.Popescu, cedat de Vâlcea pe procente la Farul

Jucătorul şi-a depus memoriu şi astfel Rufă a fost forţat să îl cedeze

CSM Rm.Vâlcea îşi pierde un alt jucător de bază, după ce fundaşul central Ionuţ Popescu şi-a reziliat azi contractul şi va ajunge la Farul Constanţa. ”Nu mai aveam ce face, jucătorul îşi depusese memoriu că era neplătit, până l-a urmă s-a înţeles cu patronul să îi dea drumul” a spus tehnicianul vâlcenilor, Laurenţiu Tudor.
Dorit la Farul de fostul tehnician din Zăvoi, Alin Artimon, Popescu semnase de două săptămâni un contract cu clubul pe pe litoral pentru 4.000 lei lunar şi şi-a depus memoriu să devină liber de înţelegerea cu CSM, solicitând plata celor patru salarii restante, însumând circa 12.000 lei. Conştient că îl va pierde gratis, mai ales că fundaşul era în ultimele şase luni de contract, Rufă l-a sunat pe bunul său amic, patronul Farului, Nedelcu, cei doi bătând palma pentru transfer, CSM păstrând doar 25% dintr-un eventual transfer.
Probabil că Alin Artimon va mai încerca să ia 1-2 jucători din Zăvoi, de unde majoritatea fotbaliştilor îşi doreşte să plece. Patronul Rufă are întârzieri mari la salarii, deşi acestea sunt mici, iar clubul nu acordă prime pentru victorie decât pe hârtie, nu asigură medicamentaţie sau cantonamente.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...