Pentru două zile, între 16-17 septembrie, crescătorii de animale din toată ţara sunt aşteptaţi să participe la tradiţinalul târg anual de animale din Vaideeni.
Ediţia de anul acesta va impune restricţii pentru expozanţii din afara Vâlcii, dar sectorul zootehnic din judeţ va avea ocazia să expună exemplare de rasă ale ovinelor, bovinelor şi caprnelor cu productivitate crescută în producţia de lapte sau de carne.
„Este îmbucurător că am putut depăşi momentul restricţiilor impuse de epidemiile apărute în ultimii ani la animale şi putem relua această manifestare, chiar dacă vorbim totuşi de o participare limitată. Este un eveniment important, pentru că observăm cât de serioasă devine chestiunea securităţii alimentare la nivel naţional, dar şi global. Aceşti fermieri sunt cei care ne pun mâncarea de zi cu zi pe masă”, spune primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă.
Zonă pastorală cu tradiţie milenară, Vaideeniul nu ratează şansa de a adăuga o nouă dimensiune evenimentului, pe lângă expoziţia de animale de rasă, în cele două zile ale târgului fiind organizate şi show-uri gastronomice cu tentă autentic românească.
„Aici vom avea o reprezentare largă, din toată ţara şi vom putea degusta şi achiziţiona produse meşteşugite după reţete tradiţionale. Se va pune accent pe produsele specifice zonei montane, dar vom avea şi alte surprize gastronomice în program”, adaugă alesul din Vaideeni.
Comuna învecinată cu oraşul Horezu este, de altfel, un centru important al producătorilor locali, nu mai puţin de 16 dintre aceştia fiind promovaţi direct pe site-ul primăriei.