Grupul Carmistin anunţă lansarea unui noi program de susţinere a comunităţilor locale, în fiecare lună august a oricărui an, compania efectuaând donaţii de pachete cu alimente din portofoliul propriu, brand La Provincia, către spitale, centre sociale, cămine de bătrâni, precum şi către familii nevoiaşe.
În prima etapă a programului de anul acesta, ouăle BIO La Provincia au mers către diverse instituţii şi familii nevoiaşe din mai multe zone ale ţării.
Zeci de mii de ouă livrate celor încercaţi de soartă
Astfel, 45.000 ouă BIO La Provincia au fost distribuite, în condiţii de maximă siguranţă şi igienă alimentară, în satele Scoarţa, Turburea, Săcelu, Alimpeşti, Prigoria, Polovragi şi Ţănţăreni, judeţul Gorj.
Alte 10.000 ouă BIO La Provincia au fost donate de Carmistin către mai multe cantine sociale, centre de zi şi rezidenţiale din Capitală, precum Cantinele Sf. Ana, Sf. Maria şi Sf. Filofteea, Căminul de Bătrâni de la Mănăstirea Pasărea şi cel aparţinând Parohiei Precupeţii Vechi, precum şi în Centrul de Zi pentru Copii “Sfânta Mc. Sofia”. Peste 2.000 ouă BIO au ajuns, de asemenea, în judeţul Bacău, prin Asociaţia Patmos Oneşti.
“Prin iniţierea campaniei de donaţii alimente, ne dorim să contribuim la cultivarea binelui comun în societate, într-un un exemplu de solidaritate cu comunităţile locale în care activăm şi nu numai. Campania noastră continuă toată luna august şi vizează în mod special instituţii şi centre care se îngrijesc de copii, dar şi de adulţii şi bătrânii care au nevoie de sprijinul nostru.”, a declarat Andra Paraschiv, reprezentantul Grupului Carmistin.
Campanie amplă
Compania s-a alăturat, totodată, şi iniţiativei guvernamentale, ”Dăruieşte româneşte”, donând peste 10.500 ouă BIO în spitalele din judeţul Teleorman, dar şi în câteva centre sociale şi pentru persoane vârstnice din comunele Talpa şi Saelele. Această acţiune face parte dintr-un amplu program de susţinere a sectorului agroalimentar din ţara noastră, în scopul restabilirii unei mai puternice legături între producătorul şi consumatorul român de hrană, prin promovarea de alimente sănătoase, de înaltă calitate.
Carmistin se situează între primii producători români de alimente. Grupul cuprinde peste 20 companii active în sectorul creşterii animalelor (pui, porc, bovine), producţia de ouă BIO şi producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 3.000 ha reprezentând agricultură BIO.
Obiectivul companiei este de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România, prin definitivarea unui sistem integrat pe tot lanţul de producţie hrană, cu o preocupare permanentă pentru bunăstarea animalelor şi cu respect faţă de natură şi mediu. Carmistin şi-a propus, totodată, să devină compania din România cu cea mai redusă amprentă de carbon per kg de carne produsă.