Ultima Oră

Insolvenţa Oltchim, principala variantă luată în calcul

Premierul Victor Ponta a discutat, marţi seara, cu oficialii FMI despre situaţia combinatului Oltchim (OLT), iar principala variantă luată în calcul este intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.

"Este probabil să se intre în insolvenţă, cu disponibilizări de personal. O decizie finală va fi luată în Guvern", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Intrarea în insolvenţă presupune ca Guvernul să se adreseze tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii şi să aştepte decizia judecătorului sindic, au adăugat sursele.

Tot marţi seara, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că, în opinia sa, ca fost ministru al Economiei, insolvenţa este singura variantă de a viabiliza compania Oltchim, care necesită un proces de restructurare.

El a confirmat că în acest caz vor exista disponibilizări şi vor fi închise unele activităţi conexe, precizând că, în mandatul său la Ministerul Economiei, firma Alvarez&Marsal, administrator special, a redactat schiţa unui plan de reorganizare a companiei, inclusiv cu necesarul de concedieri.

Chiţoiu a adăugat că ştie că actualul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a început discuţiile cu potenţiali investitori interesaţi de Oltchim.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat anterior, după întrevederea cu misiunea FMI, CE şi Băncii Mondiale, că va propune Guvernului o soluţie pentru Oltchim.

"La Oltchim, voi depune miercuri un memorandum în Guvern în legătură cu perspectivele companiei. Avem un punct de vedere prezentat FMI. Dânşii au agreat că formula noastră este cea corectă. Rămâne discuţia în legătură cu viabilitatea acestei mari companii. FMI dă prea puţine şanse. Am explicat că privatizarea anterioară, acel Broadway show (...), s-a desfăşurat în condiţii politice speciale, cu o anumită anecdotică, care a ţinut unii investitori departe", a adăugat Vosganian.

El a refuzat să prezinte soluţia pe care o va propune miercuri în şedinţa de guvern, argumentând că nu poate face o astfel de impoliteţe, de a anunţa public înainte de a discuta cu colegii de cabinet.

"Am prezentat patru soluţii săptămâna trecută, una priveşte insolvenţa, alta agentul de privatizare, lichidarea voluntară şi să fie lăsate lucrurile aşa cum sunt. Mâine voi prezenta una dintre ele (...) Avem discuţii cu toţi creditorii, voi avea în zilele următoare şi cu băncileŢ, a spus Vosganian, adăugând însă că va vedea dacă soluţia pe care speră să primesc aprobarea Guvernului va permite şi "o restructurare a datoriilor băncilor".
O astfel de restructurare a datoriilor poate fi realizată prin intrarea companiei în insolvenţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...