Sport

Fotbal, Liga a II-a

Roman şi Rogozan s-au despărţit de Damila

Conducerea Damilei a mai reziliat astăzi două contracte. Astfel, mijlocaşii veniţi vara trecută de la Bistriţa, Claudiu Rogozan şi Mihai Roman şi-au reziliat înţelegerile, după ce antrenorul Claudiu Niculescu a anunţat că nu contează pe aportul lor. Roman nici nu a apucat să debuteze pentru Damila, în timp ce Rogozan a strâns doar 38 de minute în două jocuri.
În plus, mijlocaşul venit în probe de la Sibiu, Petrescu nu a fost nici el păstrat în lot.
“Toti trei sunt jucatori tineri si talentati dar, din pacate, ei jucau pe posturi pe care noi avem solutii mai bune. Rogozan si Roman au fost in lotul nostru în turul campionatului, dar nu au reuşit să se impună, iar in ceea ce îl priveşte pe Petrescu, era mai dificil să poata juca în linia mediană, acolo unde avem certitudini şi posibil să mai transferăm şi alţi jucători cu experienţă la nivel înalt. Poate fi o oportunitate pentru ei să meargă la o alta echipă unde au posibilitatea să joace meci de meci”, a declarat Lucian Munteanu, preşedintele clubului Damila.
În altă ordine de idei, lotul alb-verzilor a efectuat azi vizita medicală la Policlinica Sportivă din Craiova. ”Băieţii sunt toţi apţi, nu au existat probleme medicale” a spus directorul sportiv Bogdan Medrea.
Damila va juca primul amical al iernii sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul ”Oltchim” cu echipa de Liga a IV-a Flacăra Horezu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...