Actualitate

36 de copii din Galicea fac vacanţa la mare

Pentru al cincilea an, elevii premianţi din Galicea beneficiază de o tabără de o săptămână la mare, prin efortul financiar al administraţiei locale. Anul acesta, 36 de copii şi 7 cadre însoţitoare sunt în tabără la Eforie Nord, bucurându-se de o vacanţă binemeritată după un an destul de tensionat în sistemul de învăţământ.

„Iniţiativa a fost lansată în 2017, în perioada în care eram viceprimar. Am fost prima comună din Vâlcea care a organizat o tabără la mare pentru elevii premianţi din comună. Iniţiativa îmi aparţine şi o voi menţine, în ciuda unor voci critice din Consiliul Local. Cred că aceşti copii au dreptul să se bucure din plin de vacanţă şi voi continua să susţin acest program”, spune primarul Florin Mărăcine.

Contestatarii proiectului ”Tabără estivală pentru premianţi” ar fi dorit ca elevilor să li se acorde premii în bani sau în cadouri tip „biciclete/trotinete”. Chiar dacă nu respinge în totalitate propunerile, alesul din Galicea consideră că, pentru moment, ideea sa este mult mai benefică pentru cei mici. „O vacanţă la mare lasă loc de socializare, aduce amintiri pe care cei mici să le păstreze în timp. Înţeleg că unii colegi din administraţie au alocat fonduri pentru cadouri în biciclete pentru elevii merituoşi, dar încă ezit să fac un gest de acest tip, câtă vreme nu avem infrastructura necesară pentru a lăsa copii să circule în voie şi în siguranţă pe străzi. Cadouri în bani nu cred că vom aloca, poate în vouchere de achiziţii cărţi, rechizite, dar nu bani cash”, mai spune primarul din Galicea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...