Sport

Pustai îi meditează pe panduri

Fostul antrenor al Mediaşului a semnat un contract valabil trei ani şi jumătate, iar luni a plecat cu Pandurii în Antalya

Cristi Pustai era cel mai longeviv tehnician din Liga 1, fiind la Gaz Metan din 2007, perioadă în care echipa din Mediaş activa în eşalonul secund.

Tehnicianul de 48 de ani speră să aibă continuitate şi la Pandurii, deşi clubul din Târgu Jiu visează la un loc în Europa League. „Sper să duc până la sfârşit acest contract, după care mai vedem, dar îmi doresc să stau şi la Pandurii cât mai mult. Mi-a fost greu să iau această decizie, dar vine o vreme când trebuie să accepţi şi alte provocări. Am ales Pandurii pentru structura clubului: sunt mulţi copii şi juniori, sunt câteva formaţii de liga a treia în jurul acestei echipe... Obiectivul pentru acest sezon e participarea într-o cupă europeană. Mi-am asumat un risc foarte mare, pentru că am venit într-un moment de plină glorie. O clasare pe locul patru e una istorică pentru Pandurii şi vin după un antrenor care a fost foarte iubit la Târgu Jiu. Mă bazez pe jucătorii pe care i-am găsit aici şi pe toată echipa. Până la urmă suntem un club, nu pot să zic că un club mare, dar un club cu inimă mare! Pandurii e un club cu dorinţă şi cu ambiţie şi acest lucru m-a convins”, a spus Pustai. Acesta s-a ferit să vorbească despre lotul de jucători şi a precizat că se va consulta şi cu fostul antrenor Petre Grigoraş! „E un pic prematur să discutăm despre posturile deficitare din echipă. De aceea avem două stagii de pregătire, ca să putem definitiva lotul. Am vorbit şi cu Grig, i-am mulţumit şi bineînţeles că în anumite probleme o să-l mai sun să mă mai consult cu el. Noi ne-am respectat tot timpul şi ne-am simpatizat şi pot să zic că suntem prieteni. Noi ne-am văzut de echipele pe care le-am antrenat şi mai mult am muncit decât am vorbit”, a precizat noul principal al Pandurilor.

Lotul deplasat în Antalya:
Portari: Mingote, Lazar, Horvat
Fundaşi: Pleaşcă, Unguruşan, Buleică, Viera, Rusu, Mamele, Rada, Vlad, Cristea
Mijlocaşi: Voiculeţ, Predescu, Anton, Nistor, Răduţ, Nicoară, Piţian
Atacanţi: Maxim, Grigoraş, Băcilă, Boutadjine, Lemnaru, Matulevicius, Ibeh, Alaverdashvili, Cocină.

David revine în staff după 6 ani

Pustai îl va avea antrenor secund pe Flavius Şomfălean, iar responsabil cu pregătirea cu portarii a fost desemnat Vali David, cel care se mai aflase în staff-ul gorjenilor şi în urmă cu 6 ani, în mandatul lui Eugen Neagoe. Cei trei tehnicieni au plecat luni dimineaţă cu Pandurii în primul cantonament al iernii, alături de 28 de jucători. În lotul deplasat în Antalya s-au regăsit achiziţiile George Alaverdashvili (Banga), Viorel Nicoară (CFR Cluj), Paul Anton (Bistriţa), Cornel Predescu (Bistriţa) şi Alin Buleică (Severin), dar şi juniorii Constantin Cocină şi Andrei Piţian. Aflaţi în probe, camerunezii Josue Tamen Medrano Ngathie şi Franck Kom vor face joncţiunea cu lotul gorjean în cantonamentul din Turcia, după ce vor obţine viza. CS Pandurii a renunţat între timp la Alin Ignea, Sabin Lupu, Konieha Godwin Onieka, Ionuţ Tătaru şi Alexandru Avramescu. La Lara - Antalya, gorjenii vor disputa şi două partide de verificare, pe 27 ianuarie cu Volga Novgorod (locul 13 din Rusia) şi pe 1 februarie cu Horizont Turnovo (locul 2 din Macedonia).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...