32 de kilometri de reţea de alimentare cu gaze naturale vor fi realizaţi în prima etapă a proiectului iniţiat de Primăria comunei Budeşti. Alimentarea cu gaze a fost unul dintre punctele principale de pe programul electoral al actualei administraţii din comună, iar primarul Ion Vlădulescu nu vrea să lase acest proiect să treneze.
„Avem o cerere de finanţare pentru acest proiect. Este deocamdată în analiză la Ministerul Dezvoltării, dar noi am decis să iniţiem implementarea lui din surse bugetare locale, urmând ca apoi sumele să fie recuperate din fondurile alocate pri programul Anghel Saligny. Prima fază include 32 de kilometri de reţea şi staţia de presiune necesară. Se lucrează la acest proiect, iar eu sper ca de anul viitor să putem iniţia şi faza II, care va duce reţeaua în toate satele componente”, spune primarul Vlădulescu.
În tot acest timp, alesul din Budeşti se concentrează şi pe derularea lucrărilor de extindere a canlizării în satele Linia şi Racoviţa, reţeaua acoperind practic toate reşedinţele aflate pe traseele limitrofe DN 7 şi DN 67. Proiectul are o valoare de 11 milioane lei şi urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.