Actualitate

Nepoţii lui Persu şi-au retras apelul împotriva sentinţelor de condamnare

Ana Maria Persu şi Dan Alexandru Persu au fost condamnaţi pentru trafic de droguri

Nepoţii vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Dumitru Persu şi-au retras apelurile formulate împotriva sentinţei date de către magistraţii Tribunalului Dolj, astfel că cei doi vor rămâne cu pedepsele de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, aplicate de instanţa de fond. În 16 ianuarie, magistraţii Curţii de Apel Craiova au luat act de retragerea apelurilor celor doi tineri, astfel că rămâne definitivă sentinţa pronunţată pe fond de către Tribunalul Dolj, şi anume un an şi şase luni, respectiv doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Ana Maria Persu şi Dan Alexandru Persu, nepoţi ai vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc în 13 martie 2012, după ce anul trecut, în 17 februarie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova i-au ridicat în urma unor percheziţii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În urma descinderilor într-un apartament din Craiova, închiriat de tânără, oamenii legii au găsit aproximativ 500 de grame de canabis, drogurile provenind dintr-o cultură ilegală înfiinţată în judeţul Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...