Special

Campanie CSR derulată de Carmistin în Vâlcea şi Gorj. Sute de elevi, beneficiari ai iniţiativei “Ziua Meselor Şcolare”

Grupul Carmistin, unul dintre principalii producători români de alimente, a organizat vineri, 31 martie 2023, campania Ziua Meselor Şcolare.

Acţiunea a fost dedicată, într-o primă etapă, copiilor din mediul rural, respectiv elevilor din satele Tomşani şi Foleştii de Sus, din judeţul Vâlcea şi elevilor din satele Bolboasa, Bălăceşti, Bolboşi şi Valea, din judeţul Gorj.

Campania Ziua Meselor Şcolare constă în distribuirea de pachete cu hrană caldă, preparată din portofoliul de produse La Provincia, brand al Grupului Carmistin.

Pe lângă hrană, copiii mai primesc din partea companiei şi câte un set de rechizite şcolare.

„Campania Ziua Meselor Şcolare este o iniţiativă prin care Grupul Carmistin îşi propune să se implice tot mai mult în viaţa comunităţilor locale în care activează, contribuind, în acest fel, la cultivarea binelui comun în societate, prin grija faţă de ceilalţi şi, mai ales, prin grija faţă de copii. Vom extinde treptat această campanie şi în alte localităţi în care activăm, a declarat Cristina Popa, director general adjunct Carmistin.

Susţinerea comunităţilor, prin derularea de acţiuni punctuale de sprijin social, reprezintă o preocupare constantă la nivelul companiei, inclusiv în relaţia cu angajaţii. În judeţul Vâlcea, de exemplu, unde Carmistin are cea mai numeroasă forţă de muncă, Grupul derulează, de câţiva ani, un program de sprijin pentru copiii angajaţilor, în cadrul unui centru educaţional de tip after-school. În jur de 30 de copii, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, îşi desfăşoară, în spaţii special amenajate, activităţile de după şcoală, fiind asistaţi la teme de cadre didactice, angajate de companie. Copiii au asigurate, de asemenea, mesele şi transportul.

Despre campania Ziua Meselor Şcolare

La nivel internaţional, Ziua Meselor Şcolare (ISMD), marcată anual în luna martie, are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare pentru o alimentaţie bună pentru toţi copiii, indiferent de situaţia şi zona geografică în care se află. În ultimul deceniu, Marea Britanie şi SUA au împărtăşit exemple de politici şi bune practici în promovarea unei alimentaţii sănătoase şi importanţa calităţii nutriţionale a programelor de mese şcolare, cu accent pe legătura dintre alimentaţia sănătoasă, educaţie şi o mai bună învăţare. Conştientizarea problemelor legate de foamete şi sărăcie constituie, de asemenea, o importantă componentă a campaniei la nivel global.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...