Actualitate

Poliţistele din Dolj reclamă agresiuni din partea şefilor

Liderul Sindicatului Poliţiştilor Dolj, Elvis Măceşeanu, susţine că a primit sesizări de la mai multe poliţiste care ar fi fost agresate de şefi. „Una dintre acestea ar fi depus mai multe plângeri la Poliţia şi a existat chiar un control al IGPR, însă mizeria a fost ascunsă sub preş”, afirmă Măceşeanu. Conform acestuia, una dintre angajatele Poliţiei doljene a reclamat în repetate rânduri abuzurile unui comisar-şef, împotriva acestuia neluându-se însă nicio măsură disciplinară. "Prima plângere am primit-o în luna noiembrie a anului 2011. Poliţista a depus o plângere scrisă că a fost agresată de şeful său, care este comisar-şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie Dolj. Noi am înaintat această plângere comandantului de la inspectorat, iar ulterior, conform procedurii, a fost trimisă la Inspectoratul General al Poliţiei Române. Abia după şase luni a venit un control de la Bucureşti, însă comisarul-şef nu a fost sancţionat, mizeria a fost ascunsă sub preş. Femeia a fost însă agresată în continuare şi vă pot spune că ultima plângere a fost depusă chiar acum câteva zile. Ar fi o ipocrizie din partea mea să spun că în Inspectoratul de Poliţie Dolj nu sunt femei agresate fizic sau sexual, însă cele mai multe dintre ele nu vor să depună plângere pentru că agresiunea sexuală este foarte greu de dovedit, aşa că le este teamă să facă acuzaţii. Unele însă nu depun plângere de ruşine", a afirmat liderul sindicaliştilor din poliţia doljeană. În cadrul IPJ Dolj lucrează peste 250 de femei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...