Inedit

Din croitor de lux, opincar cu acte în regulă

Singura opincărie atestată din Oltenia se află la Râmnicu Vâlcea

În vremuri moderne, când lumea a uitat de tradiţii, un fost croitor din Râmnicu Vâlcea, acum meşter popular cu acte-n regulă, s-a gândit să atragă atenţia, într-un mod inedit, asupra meşteşugurilor de mult uitate. Alexandru Ilinca şi-a deschis de câteva luni o opincărie în apropiere de oraş pentru ca lumea să-şi amintească că acum patru decenii, la modă în sat nu erau tenişii chinezeşti şi nici cizmele de cauciuc, ci tradiţionalele opinci, încălţămintea de zi cu zi, dar şi de sărbătoare a ţăranului român.

O dilemă rezolvată cu… o afacere

În urmă cu câteva luni, când Alexandru Ilinca s-a decis să îşi deschidă o opincărie la intrarea dinspre Sibiu în oraşul Râmnicu Vâlcea, dilema cea mai mare pe care voia să o rezolve era ce e ăla opincar: cel care poartă sau cel care face opincile? „M-am tot gândit că tot auzeam zicând unii la alţii opincar şi am luat dicţionarul şi m-am uitat, mă, cui îi zice opincar? Mie că fac opinci sau la acela care le poartă? Într-un dicţionar scria că ăl de le poartă, în altul că ăl de le face, aşa că m-am gândit că orice meseriaş care se respectă, că trebuie să am o firmă. După ce m-am frământat o lună de zile, tot dicţionarul mi-a dat ideea. Opincăria era locul unde se confecţionează opincile, aşa că i-am dat drumul”, povesteşte Alexandru Ilinca
Meşteşugul l-a învăţat de la tatăl său, opincar de seamă în comuna natală, Orleşti. Multă vreme, pe când era croitor la o întreprindere din Râmnicu Vâlcea, s-a ferit să recunoască că ştie să confecţioneze şi opinci. Nu pentru că îi era ruşine de originea sa, ci mai de grabă pentru că toată lumea lua în derâdere opinca… şi apoi, cine să mai poarte aşa ceva??? În ultimii ani, însă, s-a decis că e timpul să facă ceva pentru acest meşteşug al familiei sale şi să nu-l lase pradă uitării. „Umblam prin pieţe şi târguri cu meşteşugul meu, respectiv croitoria, mai nimeream şi la evenimente culturale, cu meşteri populari. Eu, cum sunt mai receptiv la ce e în jurul meu, am observat că au cam dispărut opincile şi mergând la timpul de când făcea taică-meu mi-am zis să-mi aduc şi eu aportul la cultura românească şi am zis să contribui şi eu cu opinca”, a adăugat meşterul.

Mai mult din pasiune, deşi opincile sunt practice

"Mi-am zis să-mi aduc şi eu aportul la cultura românească şi am zis să contribui şi eu cu opinca.", Alexandru Ilinca

Opincăria şi-a deschis-o acum şase luni. Recunoaşte că nu e o meserie bănoasă, deşi cumpărători ar mai fi. „Sunt zone în ţară unde se poartă de-adevăratelea. În zona Mehedinţiului, la Padeş şi am întâlnit un cetăţean care făcea nişte opinci din cameră de maşină care se vindeau de-adevăratelea, nu de ornament sau tradiţie. Am întrebat oamenii: da, de ce le cumpăraţi. Mi-au spus că sunt practice. Sunt dintr-o zonă montană şi se ocupau cu creşterea animalelor. Sunt pietre şi dacă ar purta altceva şi-ar luxa piciorul, i-ar fugi piciorul într-o parte pe când opinca îl protejează şi se aşează pe forma de relief”, a mai spus meşterul opincar. Îi e teamă că peste câţiva ani opincarul, despre care spune râzând că sigur nu e în nomenclator, va dispărea, întrucât tinerii nu mai sunt interesaţi, nefiind o meserie bănoasă. „Eu sunt mulţumit, căci la preţ eu le cer să-mi dea simbolic, măcar materialul să-l plătească. Eu am mulţumirea că din mâna mea iese ceva care e demult uitat şi-l vede lumea. Mă bucur că pot să contribui şi eu cu ceva… Pentru mine e continuarea unei tradiţii, pentru că eu de multe ori ies pe pierdere. Dacă merg la o expoziţie, undeva, nu-mi decontează nimeni cheltuielile.”

Secret de opincar

În micuţul atelier, desprins parcă din altă lume, scule felurite şi necunoscute neavizaţilor stau înşirate pe o măsuţă joasă bătrânească. „Nu am nevoie decât de o bucată de lemn”, ne spune artizanul. „Mare minune şi cu confecţionatul opincilor astea, căci pe cât de simplu pare, pe atât de complicat este”, adaugă meşterul, în timp ce dintr-o bucată de piele maro taie un dreptunghi, apoi cu o daltă începe să găurească, din loc în loc, pe margini. „Asta, după cum a făcut găurile, va fi pentru piciorul drept!”. După 20 de minute, opinca-i gata, după alte 20 e gata şi cealaltă. „Ca în orice meserie, dacă o faci cu pasiune şi şti să execuţi obiectul respectiv, e simplu. Dacă nu ai nici voinţă şi nici nu şti, e foarte greu sau imposibil…”, ne lămureşte opincarul când observă că suntem miraţi că a terminat aşa de repede.
Deşi la modă acum câţiva zeci de ani erau şi opincile din cauciuc, lui Alexandru Ilinca îi place să lucreze în piele, de porc sau de vită. În atelierul său are şi o colecţie impresionantă de opinci vechi, pe care le-a adunat de prin ţară ca să îi servească drept model, iar clienţi fideli îi sunt ansamblurile folclorice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...