Administraţie

Severinul, la un pas de a redeschide singurul cinematograf din zonă

Edilii municipiului din Mehedinţi îşi doresc ca acesta să poarte numele lui Geo Saizescu

„Porţile de Fier”, cel mai reprezentativ cinematograf din Mehedinţi, aflat în municipiul Drobeta Turnu Severin şi lăsat în paragină de aproape 10 ani, ar putea deveni funcţional după reparaţiile necesare când va fi rebotezat „Geo Saizescu”. Regizorul Geo Saizescu este originar din Severin.

Există voinţă, dar nu se ştie dacă va fi şi putinţă, adică bani. Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - RADEF România Film a anunţat că intenţionează să rebranduiască mai multe săli de cinematograf din ţară cu numele monştrilor sacri din cinematografia românească, având ca exemple cele două săli, care au primit deja numele „Florin Piersic” la Cluj şi „Sergiu Nicolaescu” la Târgu Jiu. În cadrul acestei acţiuni, bătrânul cinematograf „Porţile de Fier” din Drobeta Turnu Severin ar urma să fie botezat cu numele cunoscutului regizor Geo Saizescu, severinean de origine. În prezent, cinematograful „Porţile de Fier” a ajuns o ruină, un loc mizer în care dorm boschetarii şi în care şobolanii sunt la ei acasă.

Uşi închise de peste un deceniu

În urmă cu zece ani cinematograful „Porţile de Fier“ a fost închis din cauza pierderilor uriaşe. Şi fiindcă nimeni nu s-a preocupat de paza lui, clădirea a devenit în timp cel mai insalubru imobil din oraş. Geamurile au fost sparte, pereţii vandalizaţi, iar tot ce se putea fura din interior s-a furat. De-a lungul timpului, pompierii au fost chemaţi în mai multe rânduri să stingă incendiile care s-au produs în clădire din cauza oamenilor străzii care se cuibăriseră aici.

Primăria Severin nu a putut să-l modernizeze

Prin anul 2009, între Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film (RADEF) şi Primăria Drobeta Turnu Severin s-a încheiat un proces-verbal de predare-primire a activului şi pasivului cinematografului. Potrivit contractului încheiat ulterior, Primăria Severin nu putea schimba obiectul de activitate al locaţiei şi trebuia să difuzeze filme pentru o perioadă de 15 ani, bineînţeles după o reabilitare temeinică. Concret primăria era obligată ca, într-un termen de maximum patru ani, să asigure reabilitarea, modernizarea şi dotarea sălii respective. Neîndeplinirea acestei obligaţii va atrage după sine pierderea cinematografului şi a terenului aferent lui de către Primărie, Ministerul Culturii urmând să verifice dacă aceste prevederi sunt respectate, se mai specifica în documentele respective. La câteva luni după preluarea acestui imobil, în patrimoniul CL Severin a apărut un SRL din Constanţa care pre-tindea că este chiriaş cu acte în regulă pe spaţiul din cinema. În decembrie 2009, municipalitatea a sesizat imediat poliţia pentru a lua măsuri, însă firma constănţeană SC Balkan Proiect Provider SRL, cu sediul în Constanţa, pe bulevardul Mamaia nr. 186, a ieşit basma curată, invocând buna-credinţă şi un contract de asociere în participa¬ţiune nr. 105 din 11.12.2009 cu RADEF România Film. Aşa se face că intenţia Primăriei Drobeta Turnu Severin de a moderniza cinematograful nu s-a mai concretizat. Municipalitatea intenţiona să atragă fonduri europene în valoare de 1 milion de euro pentru reabilitarea şi modernizarea sălii de cinema, însă, pentru că proprietatea asupra imobilului nu era certă, acest proiect a fost abandonat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...