Administraţie

Buget sensibil mai mare, dar insuficient. „Acoperim doar 5,5% din necesarul primăriilor”

Bugetul judeţului Vâlcea din 2023 se dovedeşte sensibil mai mare decât cel de anul trecut, dar tot nu acoperă cererea depusă de primăriile din teritoriu. „Solicitările primăriilor însumau 6.500 miliarde lei. Avem un buget sensibil mai mare faţă de cel din 2022, dar insuficient faţă de cerinţele UAT-urilor. Acoperim doar 5,5 din necesarul primăriilor”, a menţionat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

În şedinţa CJ din 25.01.2023, consilierii judeţeni au aprobat alocarea a peste 38 miliarde lei, din din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ - teritoriale din judet.

„Am încercat să distribuim sumele în mod echilibrat, dar aşa cum am spus, acestea nu răspund decât într-o mică parte necesarului solicitat de UAT-uri”, a mai spus Constantin Rădulescu.

Sumele alocate unităţilor administrativ-teritoriale din Vâlcea se încadrează între 355.000 şi 600.000 lei, majoritatea urmând să fie folosite drept cofinanţări pentru proiectele depuse de edili şi intrate în fazele primare de implementare a acestora.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...