Ultima Oră

O refugiată din Ucraina şi-a pus capăt zilelor la Băile Olăneşti

O refugiată din Ucraina, cazată la Băile Olăneşti, aflată de doar de câteva săptămâni în România, s-a spânzurat cu cordonul halatului de ţeava de gaze exterioară a vilei în care era cazată. Soţul şi fiul i-au fost ucişi de o rachetă trasă de armata Rusiei ce le-a distrus şi casa şi i-a provocat şi ei răni grele, aproape lăsând-o fără vedere.

Trupul neînsufleţit se află la morgă.

Primăria Băile Olăneşti a oferit gratuit locul de veci, iar cheltuielile cu înmormântarea le va acoperi Dan Rebenciuc, proprietarul brandului turistic Tisa.

Iată comunicatul IPJ Vâlcea:

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.00, poliţiştii din Băile Olăneşti au fost sesizaţi despre faptul că, o femeie de cetăţenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spânzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, poliţiştii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor în care a survenit decesul femeii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...