Eveniment

Poliţia din Olt, înjunghiată „mortal” la Balş

Sex-gate-ul declanşat în oraşul oltean aruncă pete asupra întregului sistem judiciar

Sfârşitul anului 2012 a adus şi cel mai grav scandal declanşat vreodată în rândul poliţiştilor din Oltenia. În Balş, agentul de poliţie Melania Renghea şi-a înjunghiat şeful, acuzându-l de viol. Întregul scandal scoate acum la iveală o reţea de încrengături mafiote luate la „purecat” de DIICOT, dar şi legături nefireşti cu diverse personaje din Procuratură.

Înjunghiere post-viol

Melania Renghea, agent de poliţie, în vârstă de 27 de ani, cu un copil acasă şi unul în pântec, i-a crestat stomacul fostului ei şef de la Secţia de Poliţie Balş, comisarul Gheorghe Barbu. Agresiunea a avut loc pe 26 decembrie, în maşina femeii, pe care o parcase în faţa casei bărbatului. Cei doi au ajuns la Spitalul din Slatina. El cu mai multe plăgi înjunghiate, ea cu iminenţă de avort. Melania Renghea riscă să piardă sarcina. Femeia-poliţist, gravidă în cinci luni, spune că a fost ameninţată cu distrugerea familiei şi cu pierderea locului de muncă. Ultimele dezvăluiri în acest caz ne aduc în lumina reflectoarelor o faţă oribilă a Poliţiei din Olt, relevând faptul că 18 poliţişti şi ofiţeri superiori, precum şi un magistrat, sunt amestecaţi în hoţii, spălare de bani şi, nu în ultimul rând, orgii sexuale. Cu două zile înainte să aibă loc agresiunea, poliţista îl reclamase pe Barbu pentru viol şi şantaj. Nu oriunde, ci la DIICOT. Pe lista acuzaţilor de viol mai apar nume grele, confirmate chiar de şeful DIICOT Craiova, procurorul Adrian Glugă. Este vorba despre şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, şeful IPJ Olt, Ion Voicu, şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, Laurenţiu Turcin, la care Barbu ar fi dus-o pe poliţistă pentru a întreţine relaţii sexuale cu ei. Dosarul a fost trimis la Parchetul Curţii de Apel Craiova, unde a ajuns prin declinare pentru conexare cu dosarul de tentativă de omor.

Trafic de favoruri sexuale

Poliţista din Balş care l-a înjunghiat în abdomen pe fostul său şef după ce ar fi violat-o, spune, într-o scrisoare, că ar fi oferit-o drept favor sexual unui procuror şi altor trei poliţişti şi adaugă că nu crede că acesta este la prima faptă de acest gen, făcând apel la eventuale victime să o ajute. În scrisoarea pe care poliţista i-a dictat-o soţului său de pe patul de spital, dată publicităţii, femeia spune că fostul său superior, Gheorghe Barbu, este din categoria oamenilor pe care nu ai vrea să îi cunoşti niciodată în viaţă. „Am întâlnit o persoană pe nume Barbu Gheorghe care face parte din acea categorie de oameni pe care nu ai vrea să îi cunoşti niciodată în viaţă. Acest Gheorghe Barbu s-a folosit de toate avantajele pe care funcţia pe care o ocupă i le oferea şi a început să mă trateze exact ca pe fiecare femeie pe care a întâlnit-o, şi anume ca pe un obiect”, se arată în scrisoare.

Şeful Poliţiei Olt nu recunoaşte învinuirea

Ultimele dezvăluiri în acest caz ne aduc în lumina reflectoarelor o faţă oribilă a Poliţiei din Olt, relevând faptul că 18 poliţişti şi ofiţeri superiori, precum şi un magistrat, sunt amestecaţi în hoţii, spălare de bani şi, nu în ultimul rând, orgii sexuale.

Prins în vârtelniţa acuzaţiilor formulate de poliţista Renghea, şeful IPJ OLT, Ion Voicu a negat orice implicare a sa în cazul orgiilor de care sunt bănuiţi poliţiştii din subordine. „Acuzaţiile formulate la adresa mea de poliţista Renghea sunt nişte aberaţii pe care nu vreau să le comentez. Atât pot să vă spun: sunt nevinovat şi cu asta-basta!”, a declarat Ion Voicu, şeful IPJ Olt. Acesta s-a arătat „devastat” de impactul avut asupra lui şi a familiei sale de dezvăluirile apărute în mass-media în aceste zile. „Am familie, am copii! Mi s-a adus un imens prejudiciu de imagine. Eu nu am nimic să-mi reproşez, sunt demn. DIICOT să-şi facă treaba şi sunt sigur că dreptatea va ieşi la iveală!”, a adăugat Ion Voicu, unul dintre cei trei poliţişti acuzaţi de viol de Melania Renghea.

În stadiu de cercetare

Ambele dosare penale sunt instrumentate de procurori ai Parchetului Curţii de Apel Craiova, conform purtătorului de cuvânt Tena Tulitu. Pentru femeia-poliţist deja a fost începută urmărirea penală sub acuzaţia de tentativă de omor. „În celălalt caz, cu violul şi şantajul se fac audieri. Am început să îi chemăm pe toţi cei numiţi în plângere”, a mai precizat aceasta. Tot de săptămâna viitoare vor începe şi verificările la Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la procurorul Laurenţiu Turcin, al patrulea pe lista celor reclamaţi pentru viol. Potrivit inspectorului general adjunct Gheorghe Stan, Inspecţia se va sesiza din oficiu pentru a face verificări cu privire la posibilitatea existenţei unei abateri disciplinare pentru comportament nedemn.

Poliţist sau delicvent?

Poliţistul Gheorghe Barbu a mai intrat în atenţia presei în luna martie a anului 2010, când a fost filmat în timp ce consuma băuturi alcoolice, după care ar fi plecat la volanul unei maşini. Barbu a fost oprit atunci de un coleg poliţist care se afla într-o razie, însă Barbu a fugit pe câmp. El a fost cercetat de către colegii săi pentru sustragerea de la recoltarea de probe biologice, însă nu a fost sancţionat, ci, din contră, la scurt timp a fost promovat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...