Vestea trecerii în nefiinţă a prietenului şi fostului coleg de breaslă, Robert Dinţoi, a secerat prezentul în care te gândeşti, că un om de 45 de ani are tot viitorul în faţă. Îl ştiam acolo, cu planuri de viitor, m-am bucurat pentru el chiar şi când nu a mai îmbrăcat hainele jurnalismului.
 
Astăzi am aflat că acest camarad, cu care am împărţit covrigul în vremurile grele ale gazetăriei, este o parte din trecut cu care nu mă voi mai putea întâlni niciodată, nici pentru a pune ţara la cale, nici pentru a depăna amintiri din tinereţe, când redacţiile ziarelor erau casa noastră, când primele pagini ale publicaţiilor ţineau numele noastre sus, cu mândrie.
 
Nu ştiu cum a fost pentru alţii, dar ştiu bine că o persoană ca el lasă un alt gol de neumplut, după fatidica secundă în care inima i s-a oprit şi, mărturisesc, nu am mai simţit atâta durere de la pierderea lui George Rădiţă, la fel de fulgerătoare. Sau de la momentul în care mi-am luat adio de la Dorel Iuga pe care nu l-am mai putut salva.
 
Este trist să îţi vorbeşti un prieten la timpul trecut.
 
Este trist să realizezi că nu mai este acolo, că nu te va mai suna, că un prieten din generaţia ta cu care ai trecut prin atâtea va fi un om pe care îl comemorezi, în loc să te cheme la ziua lui şi să petrecem împreună. Alergăm zi de zi pentru a rezolva probleme, muncim uitând de noi şi de timpul pe care corpul nostru l-a tot cerut pentru odihnă, linişte, armonie, idealuri. Probabil că aceste curse pentru a supravieţui în România, pentru a te simţi în siguranţă, pentru a deveni cineva, au preţul lor şi poate unul scump.
 
Robert Dinţoi era cel care nu trebuia să plece. În urma lui rămâne familia lui, căreia îi doresc putere, rămân titlurile lui din ziarele pe care le-a slujit cu patimă, rămân prietenii, care, la fel ca mine, pot înţelege cu greu un astfel de sfârşit. Şi mai ales rămâne un mod asumat de a face lucruri, un fel al lui în care nu lăsa pe nimeni în urmă şi nu tolera derapajele de la etica profesională.
 
Trupul neînsufleţit al lui Robert Dinţoi va fi depus mâine seară, dupa ora 18.00, la Capela Bisericii Sfânta Sofia din Floreasca, Bucureşti.
 
Marţi, după ora 16.00, acesta va fi depus la Capela Bisericii Sfântul Ioan din Ramnicu Vâlcea.
 
Înmormântarea va avea loc miercuri la cimitirul Sfântul Ioan din Rm. Vâlcea.
 
Speram să nu fiu nevoit să dau niciodată aceste rânduri, pentru care nu eram pregătit şi speram ca Robert să apuce vârsta pensionării, când aveam să devenim liberi.
 
Odihneşte-te în pace, prietene!