Sport

Liga I - CS Turnu Severin

Grecii promit Academie la Dunăre

Noua conducere a clubului severinean vrea să pună bazele unei academii de fotbal la malul Dunării

Orice fotbalist din judeţul Mehedinţi, cu vârsta cuprinsă între 15-21 de ani, este aşteptat la Stadionul Municipal, pentru a face parte din proiectul pe care grecii vor să-l implementeze în Oltenia
"Toate cererile vor fi examinate de team managerul Stathis Smyris şi de staff-ul tehnic, iar jucătorii selecţionaţi pentru echipa U21 a CS Turnu Severin vor fi chemaţi pe 21 ianuarie 2013, când va avea loc prima reuniune a echipei de tineret!
CS Turnu Severin doreşte să investească în jucători tineri şi talentaţi din România, în mod special din judeţul Mehedinţi.
Odată cu formarea echipei Under 21 a clubului, începând din ianuarie va funcţiona Academia CS Turnu Severin după un nou model, sub observarea atentă a Dl. Alexios Alexandris, antrenorul principal al primei echipe, şi a Dl. Jerry Gane, antrenorul secund al echipei de seniori", este precizat în comunicatul emis de CS Turnu Severin.
Oficialii de la Dunăre nu fac precizare şi dacă viitoarea echipa de tineret (U21) va fi înscrisă sezonul următor în Liga a III-a

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...