Actualitate

Buldozerul Olguţa, liber la demolări

Conflictul dintre Prefectura Dolj şi Primăria Craiova privind demolarea chioşcurilor amplasate ilegal în oraş s-a încheiat după ce Prefectura a renunţat la procesul cu municipalitatea şi a dat aviz de legalitate dispoziţiilor de primar contestate anterior prin care construcţiile urma să fie demolate. Juriştii Prefecturii Dolj au depus o cerere de renunţare la procesul intentat Primăriei Craiova pentru solicitarea de demolare a chioşcurilor amplasate ilegal în oraş. „Reanalizând situaţia, s-a constatat că dispoziţiile sunt în conformitate cu legea, s-a dat aviz de legalitate, adică s-a revenit cu privire la avizul care s-a dat de Instituţia Prefectului”, a declarat avocat Dan Sfârnă din cadrul cancelariei Prefecturii Dolj.

Poziţie reconsiderată

Potrivit prefectului de Dolj, Marius Deca, juriştii instituţiei au revenit asupra deciziei după ce colegii de la Primăria Craiova le-au adus câteva sute de avize de legalitate acordate de Prefectură la dispoziţiile de demolare a unor chioşcuri emise de-a lungul timpului. „Direcţia de patrimoniu a Primăriei Craiova a revenit cu o adresă prin care solicita Prefecturii Dolj să-şi reconsidere poziţia vizavi de dispoziţiile de primar în cauză. Mai mult, a ataşat acestei adrese un teanc de dispoziţii de primar similare, pentru care Prefectura Dolj a acordat de-a lungul timpului viza de legalitate, acuzându-ne de inconsecvenţă. După părerea mea, intrăm în normalitate”, a declarat Marius Deca.Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că odată cu această decizie se respectă legea. „Acum putem să spunem că în sfârşit se respectă legea, în sfârşit am intrat în normalitate şi se recunoaşte ceea ce scrie negru pe alb în legislaţie, adică dreptul primarului de a emite dispoziţii de demolare”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu. Primăria Craiova nu va începe însă demolările, ci îi va ma păsui încă trei luni pe proprietarii de chioşcuri cărora le expirau contractele de închiriere cu municipalitatea, la sfârşitul acestui an.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...