Opinii

 

Cronica altei morţi anunţate

Dumitru GORZO este pictor român. S-a născut în 21 martie 1975 la Ieud, Maramureş. Este absolvent al Universităţii naţionale de artă din Bucureşti (1999). A expus în perioada 1998-2006 în galerii bucureştene şi în 2002, la Râmnicu Vâlcea. Din 2008, trăieşte, lucrează şi expune la New York şi, uneori, la Bucureşti. Perpetuum studio este al treilea Continous studio semnat de Dumitru Gorzo şi s-a produs la Râmnicu Vâlcea, în perioada 11 martie-7 aprilie 2022, în spaţii ale Muzeului de artă Casa Simian şi la galeriile din pasajul subteran central ale Uniunii Artiştilor Plastici Vâlcea.

Literatura şi cinematografia lumii bune sunt traversate periodic de bărbaţi aflaţi în trecere prin oraşele de provincie. De cele mai multe ori ei iau chipul speranţei pentru localnicii care visează la alt orizont şi la o şansă mai bună decât oferta pe care le-o face locul strâmt în care s-au născut. Poveştile acestea nu se termină niciodată cu entuziasmul cu care au început. De data aceasta trecătorul este un artist, nu un simplu om liber, ci libertatea însăşi, atât de primejdioasă pentru tihna noastră fără sfârşit.

Dumitru Gorzo este printre oameni ceea ce sunt utilajele grele printre maşini. A descins cu săptămâni în urmă la Râmnicu Vâlcea şi a modificat cu puterea sa artistică câteva elemente din peisajul cultural al zonei, fără milă şi fără îngăduinţă. A invadat două-trei zone publice ale oraşului cu cantităţi impresionante de materiale, pensule şi vase cu apă, tuburi şi borcane de culori, instrumente de tăiat, de spart şi de spintecat lemnul şi hârtia. Şi-a numit această operaţiune Perpetuum studio şi a lăsat să se înţeleagă că ar fi la a treia revărsare de atelier, nu tocmai pe străzi, ci în galerii şi pasaje subterane, curţi şi subsoluri de muzee de artă, cum a fost să se întâmple zilele acestea la Râmnicu Vâlcea.

Nu am nicio calitate să analizez lucrările de artă pe care le-a lăsat în urmă. Nici pe cele pe care le-a împachetat şi le-a luat cu el imediat după finisaj. Înţeleg de la cunoscătorii care au vorbit la ultima înfăţişare că, de pe o suprafaţă pe alta a expoziţiilor şi dintr-un obiect în altul, circulă personajele fabuloase ale copilăriei artistului şi ale mediului cultural în care Gorzo a văzut lumina primei zile din viaţa lui. Sau a cunoscut întunericul nopţii, aş zice eu. Pentru că tensiunea care te învăluie în faţa fiecărei lucrări nu are nimic din strălucirea luminii, ci mai degrabă din penumbrele nopţii, care, la capetele ei, face ca lucrurile să nu mai fie ceea ce vor să pară, ci ceea ce sunt cu adevărat. Dumitru Gorzo nu mai este anecdotic, cum l-am cunoscut în urmă cu două decenii, tot la Râmnicu Vâlcea, într-o expoziţie cu personaje rurale şi cu o atitudine cutezător urbană faţă de sex. S-a întors dintr-o lungă şi sofisticată călătorie în timp şi în spaţiu, încărcat cu mai mult decât nişte fabule din copilărie. Poartă cu el mai nou confruntarea cu alte culturi, mai sofisticate şi mai experimentate în artele momentului. Personajele din pictura lui de acum nu mai sunt aceleaşi cu cele din trecut. Au dispărut de pe chipul lor seninătatea şi zâmbetul discret şi politicos. Faţa personajelor lui este expediată în afara paginii sau a subiectului pentru a permite altor elemente corporale să comunice cu privitorul. Mesaje convulsive, dansuri groteşti, balansuri lascive. Totul poate fi iraţional, cum şi este de fapt. Portretele din prezent, mult mai puţine decât în trecut, sunt ori ameninţătoare, ori marcate de suferinţă. Şi una şi alta dintre expresii vin din formula iraţională de a fi şi de a relaţiona a omului din toate timpurile. Gorzo pictează o cu totul altă dramaturgie decât în urmă cu douăzeci de ani. Una universală, uşor de citit de la un capăt la altul al lumii, fără texte explicative şi fără note de subsol.

Îmi place Dumitru Gorzo. A urcat la înălţimi de la care se vede foarte bine ceea ce are de pictat. Şi a făcut-o păstrându-şi aripile cu care revine acum în galerii să ne arăta ceea ce a văzut. Dumitru Gorzo este printre oameni ceea ce sunt utilajele grele printre maşini doar pentru că eu privesc de la fereastra mea cum, la fiecare câţiva ani, nişte utilaje grele centrează pe direcţia văii apa râului pe marginea căruia locuiesc. La puţin timp după aceea, plouă cu şi mai multă putere şi râul şerpuieşte din nou pe acolo pe unde curge de la începuturile lui. Dumitru Gorzo a pictat la Râmnicu Vâlcea timp de câteva săptămâni, atrăgând privirile, sentimentele şi gândurile câtorva dintre noi. Astăzi plouă din nou şi Râmnicul Vâlcii curge la vale ca şi cum Gorzo nici n-ar fi trecut pe aici.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...