Inedit

Ignatul aduce doar Apocalipsa porcilor

Profeţiile precolumbienilor îi afectează doar pe godacii din gospodăriile româneşti, 20 decembrie reprezentând Ignatul

Cel mai complex calendar întocmit de pământeni, cel mayaş, a scos din pălărie ziua de 21 decembrie 2012 ca ultima zi de viaţă pe pământ. Apocalipsa a fost prevăzută însă şi de străbunii românilor, însă numai pentru porcii crescuţi în gospodării, cu o ciclicitate anuală, 20 decembrie reprezentând în tradiţia populară de la noi Ignatul, sau ziua dedicată sacrificării grăsunului din ogradă. Fără mijloace de răspândire în masă a informaţiei, porcii destinaţi sacrificării au şi ei previziuni sumbre legate de sfârşitul lor, acestea făcând deja parte din bagajul miturilor poporului nostru. Sacrificarea porcului cu câteva zile înainte de Crăciun a devenit de mult tradiţie pentru români. Pe 20 decembrie e Ignatul, ziua în care de taie porcii, ritualul lui având legătură cu un obicei precreştin de sacrificare, ritual care se face la sfârşitul unui an pentru bunăstarea celui care urmează. Pe lângă aceasta, Ignatul are şi o explicaţie religioasă: pe 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul.

„Ziua sângelui”, împănată cu misticisme culinare

Sărbătoarea din 20 decembrie, închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea. Se crede că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiaţi. De acum încolo nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănâncă, pentru că şi-au visat tăierea. Singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului. Femeile însărcinate, de teama de a nu naşte copii cu infirmităţi, respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra. Persoanele care lucrau în această zi, erau pedepsite de cea care patrona ziua: Inătoarea - o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. Potrivit credinţei din popor, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, după care le opăreşte. Prin multe părţi, porcii sunt tăiaţi în această zi. O credinţă populară ne îndeamnă: „Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasere: găină, raţă, gâscă; ori înţeapă creasta la o găină neagră ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boale”. La tăierea porcului nu trebuie să stea nimeni prin apropiere, dintre cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va mai fi bună. Cel ce taie porcul, nu trebuie să strângă din dinţi, ca să nu iasă carnea porcului tare şi să fiarbă cu greutate.

Normele europene, ignorate cu bunăştiinţă

Deşi normele europene vorbesc de asomarea porcului înainte de sacrificare, în gospodăriile de la ţară tăiatul porcului se face tot în mod tradiţional. La Buneşti, de exemplu, chiar şi gospodarul şef al comunei preferă porcul făcut aşa cum se făcea odinioară, căci nimic nu se compară cu mirosul de şorici proaspăt pârjolit. Tradiţia contează mai mult decât regula europeană, iar oamenii au propriul sistem de testare. Odată spălat, porcul intră la tranşat. Se începe de la cap. Animalul ajunge în casă în bucăţi, unde se aleg părţile pentru afumat, tocat şi congelat. Răciturile, toba şi jumerile se fac a doua zi, pentru că prepararea caltaboşului şi a cârnaţilor durează destul de mult. În plus, trebuie să rămână timp şi pentru pomana porcului, ca să se cinstească amintirea acestuia. Până să termine cu totul, femeile au pregătit şi pomana porcului. Mămăliguţa e aproape gata, iar carnea sfârâie în tuci. Cât despre rezultatele analizelor, nimeni nu le aşteaptă.

"Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasere: găină, raţă, gâscă; ori înţeapă creasta la o găină neagră ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boale." - tradiţie populară

Obiceiuri păstrate

În gospodăria lui tanti Lenuţa, mama primarului din comuna vâlceană Buneşti, lucrurile sunt orânduite după vechile tradiţii. Şi porcul de Crăciun trebuie sacrificat aşa cum se făcea odinioară. „E greu de crescut, dar merită că îl faci cum îţi place, mănâncă curat”, spune femeia, care în 65 de ani de existenţă nu a pomenit să nu taie porc de Crăciun. Ritualul sacrificării porcului începe dis de dimineaţă. Se pun ceaunele cu apă la încălzit şi se ascut cuţitele ca „porcul să nu sufere mult”, apoi se trece la treabă. Lângă, ceilalţi participanţi la ritual se încălzesc în jurul focului, cu câte o ceaşcă de ţuică fiartă. „E şi asta o măiestrie de a turna în ceaşcă”, adaugă în spirit de glumă unul dintre cei prezenţi.

Sacrificiu cu „dichis”

Animalul sacrificat e mare, dar trebuie măsurat. „Nu mă pronunţ eu, că zice lumea că mă laud”, spune primarul. Ceilalţi îşi dau însă cu părerea. 150 zice unul, altul cică 200, că doar „porcul primarului trebuie să fie cel mai mare”.
Porcul tăiat este apoi pârlit. Şoricul bun şi fraged e cel frecat cu sare, aşa că bărbaţii îi dau cu sare din belşug, apoi îl învelesc într-o pătură să stea aşa vreo 10 minute, după care e spălat temeinic. „Acum din negru îl facem alb ca zăpada, îl spălăm bine-bine, după care o să îl despicăm ca să ajungem la organele interne”, explică „măcelarul” şef.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...