Sub Lupă

Caz unic: Şi-au dat în judecată fiica să-şi salveze nepotul

Premieră în justiţia din România într-un dosar civil privind încredinţarea unui copil. O mamă a fost dată în judecată de proprii părinţi pentru custodia unui băieţel de şase ani, despre care bunicii spun că este abuzat fizic şi psihic de bărbatul cu care fata lor a ales să îşi împartă viaţa. Bunicii materni s-au aliat în acest caz cu tatăl, bunicii paterni, unchii şi mătuşile copilului, care speră ca astfel să îşi salveze nepoţelul din mâinile mamei şi ale concubinului acesteia.

Şi mama şi copilul, bătuţi crunt de concubin

Părinţii tinerei susţin că atât copilul, un băieţel de şase ani, cât şi fata lor sunt abuzaţi sistematic de bărbatul cu care a ales să îşi refacă viaţa. Tânăra, originară din Slatina, a ales să vină în Vâlcea, la domiciliul concubinului, în luna octombrie a anului trecut. „De foarte multe ori fata mea a vrut să se sinucidă, pe aici, pe la un pod, cu copilul fiind de mână. De foarte multe ori ne-a chemat pe noi să o luăm că o dă afară din casă, dar cum ajungeam o încuia şi nu mai aveam cum să o luăm. Nu ştiu de ce nu renunţă la relaţia asta, toată lumea îşi pune întrebarea asta. Astă vară ne-a promis că nu se va mai întoarce, dar după o săptămână s-a întors la Vâlcea şi ne-a sunat că vrea să mai încerce încă o dată. Noi nu vrem altceva decât ca acest copil să nu mai fie târât de colo-colo. Să rămână la noi, la Slatina, unde a crescut, că practic noi l-am crescut. În toamnă, după ce noi l-am dus la şcoală, au venit să-l fure de acolo, dar copilul nu vrea să se mai întoarcă la ei. Nici la şcoală nu vrea să mai meargă de frică. Ne-am judecat între timp, au venit şi cu executorul şi ne-au spart uşa, dar eu nu pot să-l dau pe copil. Ne cere ajutorul pentru că pur şi simplu nu vrea să mai vină la Vâlcea”, spune Ilinca Scarlat, bunica maternă a copilului. Tatăl băieţelului s-a întors de curând din Anglia, unde plecase după divorţ, la chemarea foştilor socri. S-a îngrozit când a aflat ce a păţit copilul lui şi a decis să îl scoată din mâinile mamei şi ale concubinului acesteia. „Copilul a fost încredinţat mamei, dar tutela a rămas comună… Foştii socrii mi-au spus şi sora ei care a venit de nenumărate ori de la Piteşti să o ia de aici că o da mereu afara din casă. Am înţeles că o bate şi că de mai multe ori a vrut să se sinucidă. E treaba ei, dar aici e vorba de copil. Am ordonanţă preşedinţială pentru tutela copilului”, a declarat bărbatul. Acesta a apelat la Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – T.A.T.A pentru a-l reprezenta în instanţă, iar joi, 13 decembrie, a avut loc prima înfăţişare din procesul intentat pentru băieţel.

"Nu vreau să mă duc la mama, pentru că am fost bătut, muşcat de fund şi de nas”; “m-a ameninţat că mă omoară şi pe mine şi pe mama, ca pe un câine."

Dorinţa de Crăciun a copilului: „Să nu mă mai întorc la mama!”

La prima înfăţişare în procesul care se judecă la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, avocaţii bunicilor şi ai tatălui au cerut o amânare pentru a avea timp să depună la dosar toate actele din care să reiasă clar că băieţelul este abuzat. „S-a încuviinţat şi interogatoriul mamei copilului şi eliberarea unor adrese către Direcţia de Protecţie a Copilului (n.r. Vâlcea şi Olt). Până la termenul următor vom avea toate actele în dosar, toate informaţiile şi datele pentru a se da o soluţie, o soluţie pe care ambele familii, şi maternă şi paternă, o aşteptă şi anume ca acest copil să fie extras din mediul nociv în care s-a aflat câteva luni de zile, un mediu în care a fost supus unor abuzuri inimaginabile şi să revină în mediul în care s-a dezvoltat, la bunicii materni din Slatina, acolo unde se află şi tatăl şi familia extinsă a acestuia. Noi nu vrem ca mama să fie exclusă din universul copilul, vrem ca ea să menţină legături personale cu copilul, dar să fie obligată să îşi protejeze copilul de abuzurile actualului partener”, a precizat Bogdan Drăghici, preşedintele T.A.T.A. Acesta a mai precizat că încă de marţi, 11 decembrie 2012, copilul a fost audiat de judecătoarea Alina Constantinescu şi că, în urma unui interviu realizat de un psiholog copilului, s-au confirmat cele relatate de bunici şi de tatăl copilului. „Băiatul afirma: «nu vreau să mă duc la mama, pentru că am fost bătut, muşcat de fund şi de nas»; «m-a ameninţat că mă omoară şi pe mine şi pe mama, ca pe un câine»; «la mare a bătut-o pe mama în faţa mea şi o baga cu capul în cadă ca să-şi revină»; «ne-a alergat cu maşina pe câmp»; «de câte ori plecam, mama voia să se arunce cu mine de pe podul Oltului», a mai adăugat avocatul de la T.A.T.A. „I-am propus prezumtivului abuzator vizat de acuzaţia de rele tratamente aplicate minorului să efectueze un test poligraf, pentru a-şi proba nevinovăţia în acest caz deosebit de grav, însă refuzul influentului bancher cu susţinere politică a fost categoric, preferând să-i ameninţe pe toţi cei care au decis să protejeze interesul superior al copilului traumatizat”, a adăugat Bogdan Drăghici. Familia copilului este optimistă că în luna ianuarie când va avea loc următorul termen soluţia va fi favorabilă băieţelului şi că el va rămâne acolo unde se simte bine. „El îşi doreşte ca de Moş Crăciun să primească în dar eliberarea de această teamă că va fi nevoit să se întoarcă la Râmnicu Vâlcea. Vrea să rămână în mediul în care a crescut, să meargă la şcoală, alături de colegii şi prietenii lui”, a spus şi bunicul din partea mamei. Concubinul femeii este deja anchetat pentru rele tratamente aplicate minorului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

19.12.2012 - 10:51white and blonde:.....toti traiesc o drama!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...