Prefectul judeţului Vâlcea, Mihai Oprea, apreciază solidaritatea, implicarea şi omenia de care au dat dovadă vâlcenii faţă de refugiaţii din Ucraina, greu încercaţi de agresiunea militară rusă.
„Le mulţumesc tuturor vâlcenilor care s-au mobilizat în diverse campanii de sprijin pentru cetăţenii ucraineni, atât voluntari, cât şi entităţi private. Sunt gesturi de suflet, din suflet! Aţi dovedit că putem conta unii pe alţii. Pentru ca acest ajutor să ajungă la fiecare beneficiar şi mai mult, să se plieze pe nevoile lui, este nevoie din partea tuturor să lucrăm organizat şi integrat, tocmai în ideea de a răspunde rapid şi eficient solicitărilor de sprijin venite din partea cetăţenilor ucaineni. Vreau să vă asigur că toate instituţiile responsabile din judeţ se află la post şi acţionează cu promptitudine, în conformitate cu atribuţiile ce le revin. Suntem într-o legătură permanentă. Lucrăm cu responsabilitate şi calm! Fiecare acţiune de sprijinire a persoanelor din Ucraina, contează”, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
La nivelul Comitetului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţei Vâlcea (CJCCI), înfiinţat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, sub directa coordonare a Instituţiei Prefectului, funcţioneză un NUMĂR UNIC DE TELEFON – 0250.731099 la care persoanele fizice şi juridice din judeţ vor notifica autorităţile privind intenţia de a caza cetăţeni ucraineni, în vederea luării în evidenţă a acestor persoane de către instituţiile abilitate. De asemenea, reprezentanţii societăţii civile care doresc să sprijine acest demers sunt rugaţi să trimită intenţiile de sprijin şi la adresa de e-mail umanitar.dsu@mai.gov.ro, astfel încât acestea să fie centralizate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea are pregătit un modul de intervenţie pentru a veni în sprijinul sinistraţilor format din tabără mobilă (inclusiv bucătărie mobilă), generator 150 kva, 1 AMOP, microbuz de 17 locuri, 25 de militari. Modulul de intervenţie poate fi discolcat, la ordin, la orice punct din ţară.