Opinii

 

Locale, referendum, parlamentare: coafura USL rezistă

A plouat, a tunat, s-a stropşit Băsescu la toată lumea, s-au uitat aliaţii europeni ai piratului mai chiondorâş la alde Ponta şi Antonescu, s-a răsbotezat PDL-ul într-o nouă formulă şi tot degeaba. Struţocămila social-liberală a rezistat în ciuda unei conflictuale istorii recente a celor două partide. În umă cu două decenii părea imposibil un dialog între Iliescu şi Câmpeanu, darămite o construcţie politică sub acelaşi standard care să treacă prin trei probe de foc: alegeri locale, referendum pentru demiterea preşedintelui României şi alegeri parlamentare.

Să nu ne culcăm totuşi pe o ureche, în afara unui inamic comun PSD şi PNL nu ar putea coabita într-un stat de drept, cu o evoluţie socio-economică normală. Şi când spun normală nu exclud nici varianta unor măsuri de austeritate luate pe fondul unei crize globale. Pretenţiile de preşedinte-jucător ridicate de Băsescu şi talentul de preşedinte-cartofor afişat în ultimii ani de ocupantul fotoliului de a Cotroceni i-au reunit pe cei doi co-preşedinţi ai Uniunii Social Liberale.

Să nu ne facem iluzia că au făcut sacrificiul orgoliului ideologic de dragul poporului. În lumea întreagă nimeni nu face ceva gratis. Unii îşi doresc faima, alţii banii şi avantajele care pot rezulta din deţinerea Puterii, alţii le vor pe amândouă. Cert este că în 2012, nouă, plebeilor cu drept de vot, ni s-a redat speranţa că votul liber exprimat mai are o însemnătate în societatea noastră. Sincer, pot să dea spoturi luminoase timp de câteva zile cu “2012, anul victoriei”, slogan sub care USL a intrat în prima bătălie electorală. Pe mine mă interesează ca 2013-2014-2015 şi anii care vor urma să fie anii redresării economice a ţării. Vreo două-trei semne de curăţire morală a clasei politice nu m-ar deranja, dar nu-s atât de lacom să-i cer Moşului totul pe tavă.

Îmi doresc de la noul an ca unul din co-preşedinţii USL să dea dovadă de aceeaşi consecvenţă în aplicarea unor măsuri de redresare a ţării, aşa cum îmi doresc ca partenerul său să se arate mai maleabil în discuţiile cu diversele facţiuni din interiorul partidului pe care îl conduce, iar simplele sale accese de nervozitate faţă de colegi să fie iscate mai degrabă de deranjarea somnului de frumuseţe decât de incapacitatea de a accepta o opinie diferită de a sa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...