Sub Lupă

Ţeapă cu fonduri pentru turism dată la Horezu

756.071 lei au dispărut fără urmă în mrejele unei afaceri derulate în Horezu, pe care DNA pune focus în acest moment. Conform datelor prezentate de procurorii DNA, „În cursul anului 2012, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 (Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor), între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia şi reprezentantul unei societăţi comerciale ar fi fost încheiat contractul de finanţare având ca obiect ‘Realizarea şi dotarea unei pensiuni în vederea diversificării afacerii societăţii’ în valoare totală eligibilă de 756.071 lei”, anunţă instituţia.

În perioada 2014 - 2016, inculpata Mariana Popescu Oncică, reprezentând firma Project Implement Consulting SRl, în calitate de reprezentant al respectivei societăţi comerciale ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, mai multe declaraţii pe proprie răspundere privind inexistenţa vreunei situaţii de incompatibilitate în contextul derulării proiectului de finanţare „Realizarea şi dotarea unei pensiuni în vederea diversificării afacerii societăţii comerciale”, deşi cunoştea că acţiona ca un interpus al adevăraţilor beneficiari.

În urma acestor demersuri, societatea administrată de inculpată ar fi primit de la autoritatea contractantă suma de 727.888 lei reprezentând finanţare europeană.
În prezenţa avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- o pedeapsă de un an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...