Politică

Vâlcea: Nouă câştigători, mai mulţi parlamentari

Doi PP-DD-işti şi un pedelist vor ridica numărul parlamentarilor vâlceni la 12

Candidaţii USL au câştigat alegerile cu un scor ce va intra în istorie. În istorie va rămâne şi Partidul Democrat Liberal, al cărui preşedinte de filială judeţeană nu a reuşit să acceadă în Parlament, fiind prima formaţiune politică de după 1989 care are un lider ce a rămas pe dinafară. Şi la Vâlcea rezultatele arată o diferenţă covârşitoare între uselişti şi ceilalţi candidaţi, primii câştigând detaşat alegerile în toate cele nouă colegii. Cu toate acestea, încă trei parlamentari vor intra în Legislativ, numărul total de parlamentari vâlceni ajungând astfel la 12.

În colegiul senatorial nr.1, Laurenţiu Coca (USL- 66,3%) va fi însoţit de contracandidatul său Florinel Butnaru (PP-DD- 20,00%). La deputaţi, useliştii Traian Dobrinescu (colegiul nr. 1- 62,20%) şi Vasile Bleotu (colegiul nr.4- 61,50%) vor avea câte o „umbră” în Camera inferioară în persoana lui Romeo Rădulescu (ARD- 22,00%), respectiv Ion Cristinel Marian (PP-DD- 18,20%).

USL, învingătoarea anului

Potrivit datelor finale oferite de Biroul Electoral Judeţean, USL a obţinut la Senat scorul general de 68,39 % din voturi, fiind urmat de PP-DD, cu 16% din voturi şi ARD, cu 12,40%. La Camera Deputaţilor, USL a obţinut 65,9% din voturi, PP-DD - 15,2% şi ARD - 14,2%. Candidaţii USL au obţinut toate colegiile electorale astfel: în Colegiul Vâlcea Sud, Laurenţiu Coca (PSD) a obţinut un nou mandat de senator cu 66,3% din voturi, fiind urmat de Florinel Butnaru (PP-DD) cu 20% din voturi şi Ion Oprescu (PDL) cu 11,2% din voturi; în Colegiul Râmnicu Vâlcea, Adrănel Cotescu (PNL) a obţinut un prim mandat de senator, cu 65,4% din voturi, urmat de Dorel Jurcan (PDL -17,6%) şi Lucian Orăşel (PP-DD - 12,4%), iar în Colegiul Vâlcea Nord, Dan Niţu (PNL) a obţinut un prim mandat de senator, cu 73% din voturi, urmat Marian Lucian (PP-DD - 16%) şi Laurenţiu Baranga (FC - 8,4%). Şi la nivelul Colegiilor pentru Camera Deputaţilor, USL şi-a adjudecat toate cele şase colegii, după cum urmează: în Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord, Traian Dobrinescu (PNL) a obţinut 62,2% din voturi, fiind urmat de Romeo Rădulescu (PDL), cu 22%, şi Liviu Lipot (PP-DD), cu 10,8%; în Colegiul Râmnicu Vâlcea Sud, Constantin Rădulescu (PSD) a obţinut 66% din voturi, fiind urmat de Aurelian Pavelescu (PNŢ-CD), cu 16,6%, şi Cătălin Voicu (PP-DD), cu 11,8%; în Colegiul Drăgăşani, social-democratul Vasile Bleotu a obţinut 61,5% din voturi, urmat fiind de Marian Cristinel (PP-DD), cu 18,2%, şi Ştefan Prală (PDL), cu 15,8%; în Colegiul Bălceşti, Dumitru Mazilu (UNPR) a obţinut 65% din voturi, urmat de Elena Holban (PP-DD), cu 20% din voturi, şi Milorad Cumpănăşoiu (PDL), cu 10,6% din voturi; în Colegiul Horezu, social-democratul Aurel Vlădoiu a obţinut 69% din voturi, fiind urmat de Mihai Tănăsescu (PP-DD), cu 14,8%, şi Cristian Niţu (PDL), cu 10,5%, iar în Colegiul Brezoi, liberalul Cristian Buican a câştigat un nou mandat cu 70% din voturi, fiind urmat de Teodor Trancă (PP-DD), cu 15,8%, şi de Iuliana Moise (PDL), cu 9,2%.

Căştigători vs perdanţi

Patru dintre cei nouă parlamentari USL sunt candidaţi noi, care, spun ei, nu vor dezamăgi aşteptările cetăţenilor care i-au votat. Pentru candidatul USL, liberalul Adrănel Cotescu, noul senator pe Colegiul Rm. Vâlcea, rezultatele la alegeri au fost cele aşteptate. „După cum ştiţi, a fost un sondaj de opinie, noi am fost peste acel sondaj. Suntem o echipă, suntem toţi din USL. Să sperăm că vom colabora şi în Parlament. Eu, personal, vreau să pun în aplicare proiectele pe care le susţin şi cred că voi fi sprijinit mai ales pentru zona metropolitană. Pentru «Vâlcea Turistică», la fel. Acum, însă, ne ocupăm de partea legislativă, primarii trebuie să înveţe să acceseze fonduri, E un proiect prea bun pentru Vâlcea ca să nu se realizeze. Trebui să mai aşteptăm puţin până se face Guvernul şi se formează ministerele”, a declarat pentru ziarul nostru Adrănel Cotescu.

„Eu nu mă voi schimba. Rămân acelaşi om pentru cetăţenii mei din Colegiu”, Constantin Rădulescu, PSD Rm. Vâlcea

Cel mai tânăr parlamentar pe care-l va avea judeţul Vâlcea în următorii patru ani este deputatul Constantin Rădulescu. Social-democratul spune că se va ţine de căvânt şi că nu se va schimba odată ajuns în Camera Deputaţilor. „S-a făcut dreptate. Vâlcenii au votat un om al locului, născut, crescut şi educat în acest colegiu şi nu s-au lăsat păcăliţi de ţărănistul Aurelian Pavelescu. Eu nu mă voi schimba. Rămân acelaşi om pentru cetăţenii mei din Colegiu. Voi avea biroul parlamentar în Colegiu şi viaţa mea va continua alături de oamenii de-aici. Ştiu ce am de făcut şi mă ţin de cuvânt”, a declarat pentru Săptămâna în Oltenia Constantin Rădulescu.

„Nu am ce să comentez, atâta vreme cât oamenii au votat strict USL-ul”, Romeo Rădulescu, candidat PDL Rm. Vâlcea

Un alt candidat tânăr care înregistrează a doua înfrângere după eşecul de la alegerile locale este Romeo Rădulescu. Democrat-liberalul ar putea ajunge, totuşi, în Parlamentul României după redistribuirea voturilor. Referitor la rezulatele din 9 decembrie, „nu am ce să comentez, atâta vreme cât oamenii au votat strict USL-ul. S-a văzut, de fapt, intelectualitatea. Au câştigat cei care au fost arestaţi, cei care au probleme cu legea, cu justiţia. Se pare că la redistribuire pot să iau postul de deputat, dar să vedem zilele acestea”, a declarat Romeo Rădulescu. De altfel, rezultatele înregistrate de ARD la alegeri vor avea drept conecinţă o reorganizare a PDL. Potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene Vâlcea, Dorel Jurcan, „în primăvara acestui an, partidul va intra în alegeri interne ce vor reaşeza PDL pe valori noi şi obiective noi”. Până atunci, potrivit calculelor preliminare, judeţul Vâlcea ar urma să fie reprezentat în Parlament de 9 parlamentari USL (3 senatori şi 6 deputaţi), iar în urma redistribuirii să mai obţină un mandat de senator şi unul de deputat. În aceste condiţii, Vâlcea va avea, pe lângă cei 9 parlamentari USL, un deputat ARD şi un senator de la PP-DD. După alegerile parlamentare din 2008, judeţul Vâlcea a avut trei parlamentari PSD, trei din partea PDL, doi de la PNL şi unul de la UNPR. Cinci dintre aceştia şi-au păstrat mandatul, şi anume senatorul Laurenţiu Coca (PSD) şi deputaţii Cristian Buican (PNL), Aurel Vlădoiu (PSD), Vasile Bleotu (PSD) şi Constantin Mazilu (UNPR). Prezenţa la vot înregistrată în judeţul Vâlcea a fost de 42% din totalul celor 351.000 de alegători înscrişi pe listele electorale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...