Special

Iubire consfinţită în munţii Vâlcii

Doi tineri craioveni şi-au unit destinul în masivul Buila-Vânturariţa din Munţii Căpăţânii

Undeva între munţi, în pustietate, Codruţ şi Cristina au decis să îşi lege destinele pentru eternitate. Cum muntele este ceea ce lor le place cel mai mult, Codruţ fiind atras de speologie, Cristina de drumeţii, cei doi şi-au ales ca loc de nuntă masivul Buila-Vânturariţa din Munţii Căpăţânii. Ceremonia religioasă a fost făcută de un preot chiar în faţa Cantonului Alpiniştilor de sub creasta Vânturariţa. Slujitorul lui Dumnezeu a fost adus de la 70 de kilometri depărtare.

Totul a pornit de la o poză

O poză cu un tip pe un munte avea să îi schimbe total viaţa Cristinei. Întâlnirile, parcul şi inerenta poveste de dragoste s-a înfiripat între cei doi imediat. „Ne-am cunoscut printr-o întâmplare... eu am văzut poze cu el, făcute la munte şi mi-am dorit să-l cunosc. Ne-am dat întâlnire în parc, eram sigură că o să fie ok, pentru că-mi doream mult să am pe cineva cu care să pot face drumeţii la munte. Întotdeauna am tânjit după un grup cu care să pot ieşi la munte, mai ales că sunt de loc din Tg. Jiu şi aveam acces mult mai uşor către zonele cu pricina... dar n-am avut noroc... asta până să-l întâlnesc pe Codruţ. Zis şi făcut... ne-am dat întâlnire în parc şi, recunosc, la o oră destul de târzie. Mie mi s-a părut romantic să fac asta şi, se pare că nu m-am înşelat. Am empatizat din prima... eu am simţit că ne cunoşteam dintotdeauna... e mare lucru să nu simţi nici picătură de jenă, să nu fii timorat absolut deloc. Am tăclăit şi ne-am plimbat ore întregi prin parc, lucru care s-a tot repetat. A început să se înfiripe ceva frumos încă din acele prime întâlniri, când rătăceam de nebuni pe aleile din parc. Ce să zic... deosebit”, a povestit Cristina, vizibil emoţionată la amintirea primelor zile petrecute împreună cu Codruţ.

Dragostea pentru munte o au încă de mici

Muntele a fost pentru cei doi o oază de fericire, locul de evadare atunci când simţeau nevoia de libertate în copilărie. „După cum spuneam, eu, personal, toată viaţa am tânjit după drumeţii pe munte... dar în lipsa lor, mă mulţumeam să străbat dealurile dintr-un sat din Gorj, unde mergeam în vacanţe la bunici. Şi cam asta făceam tot timpul, era distracţia mea preferată. Codruţ a fost mai norocos decât mine. Părinţii lui fiind ingineri silvici, îţi dai seama că îl luau după ei prin toţi munţii, asta până a început să cutreiere împreună cu prietenii. Mă amuză o chestie pe care mi-o povestea... el avea rucsacul mereu pregătit, îl ţinea în boxa de la demisolul blocului în care locuia. Dacă se ivea vreo ieşire la munte şi, din varii motive, ai lui nu-l lăsau să plece, îi minţea că merge să ducă gunoiul şi dispărea vreo câteva zile. Îţi dai seama că e mult mai nebun decât mine... probabil că ai lui se obişnuiseră cu obiceiurile astea. Cam asta e muntele pentru noi... mi se pare cel mai plăcut mod de a te recrea, de a-ţi petrece timpul liber, de a-ţi spăla creierii după nebunia asta pe care o presupune traiul într-un oraş. Ce cluburi, ce fiţe... nu-s pentru noi”, a spus Cristina.

Cununia civilă a fost în Craiova

Nunta celor doi nu putea fi decât una specială şi unde altundeva dacă nu la munte, unde au petrecut alături de câţiva prieteni la un foc de tabără pe acorduri de chitară până târziu în noapte. „Să vorbim despre nuntă acum. Au trecut cam 3 ani de când ne cunoscuserăm şi ne-am hotărât să ne căsătorim. Zis şi făcut... cununie civilă făcută în luna aprilie a acestui an, într-un cadru restrâns, familia şi câţiva prieteni... cheful l-am făcut acasă şi a ieşit exact aşa cum ne-am dorit... un chef între prieteni. Eu ţineam foarte tare să ne cununăm şi religios, pentru mine era importantă chestia asta, dar nu-mi doream nuntă clasică, la care să vină o grămadă de oameni cu care nu ai nici în clin, nici în mânecă. Mi se pare fals şi nu ne reprezintă... ţoale festive, rochii pompoase, zâmbete forţate către nişte oameni pe care nici nu-i cunoşti... şi totul pentru interese pecuniare... din punctul meu de vedere, genul acesta de nunţi sunt, de fapt, afaceri... şi nu e cazul nostru”, a relatat Cristina.

Nunta în masivul Buila-Vânturariţa

Nevoia de a-ţi demonstra afecţiunea faţă de persoana iubită şi încercarea de a împleti hobbyurile cu momentele speciale din viaţa ta par să fi fost motivul pentru care doi tineri craioveni au decis să îşi lege destinele în vârful munţilor din Vâlcea. O nuntă neobişnuită dacă ne gândim că preotul a fost adus de la 70 de kilometri, iar unii dintre nuntaşi s-au rătăcit noaptea cu tot cu merindele pregătite pentru petrecere. Pentru Cristina şi Codruţ amintirile acestea sunt însă cele mai frumoase pentru că atunci şi-au jurat iubire veşnică în faţa Celui de Sus şi a prietenilor, iar decorul a fost cel mai potrivit pentru doi tineri montaniarzi.

Nunta la munte a fost ideea lor, dar au fost ajutaţi şi de un prieten care le-a pus la dispoziţie preotul pe care l-a adus de la 70 de km distanţă. „La începutul lunii următoare, ne-am gândit noi să facem un chef la munte, unde să invităm toţi prietenii pe care nu i-am putut invita la cununia civilă. Am ales ca locaţie o cabană din Munţii Căpăţânii, masivul Buila-Vânturariţa... pe numele ei Cheia, cabană „păstorită” de John, un tip extraordinar, cu mare drag de munte şi mare prieten al adevăraţilor iubitori de munte. Sus-numitul John, auzind de faptul că dl. Codruţ s-a însurat şi vrea să facă un chef pentru prieteni la el la cabană, imediat a zis că, dacă nu ne-am cununat religios, el face «cinste» cu preotul şi că ar fi interesant să facem chestia asta acolo, la cabană. Îţi dai seama că am percutat imediat la idee pentru că împuşcam doi iepuri: ne cununam religios şi o făceam şi într-un cadru în care nici n-am fi visat că o să o facem... şi... nu în ultimul rând... erau prezenţi într-adevăr, numai şi numai prieteni. Aşadar şi prin urmare, iată-ne pe 5 mai, în formaţie completă la Cheia, într-un cadru de vis, aşteptând momentul zilei. Că să nu-ţi spun că am avut parte numai de aventuri în ziua respectivă”, povesteşte mireasa din vârf de munte.

Peripeţii cu mâncarea pentru nuntă

Trei sferturi din mâncarea şi băutura ce urma să fie servită la nuntă era depozitată într-un L200 al unor prieteni care intenţionau să ajungă la Cheia cu o seară înainte de nuntă. Numai că au rătăcit drumul şi au nimerit pe nişte hârtoape unde s-au împotmolit. Era drumul spre schitul Pătrunsa, inaccesibil oricărei maşini, iar întunericul nu le-a fost în niciun caz de ajutor. „Chestia nasoală era că nici nu aveai semnal pe telefon, ca să poţi să-ţi faci simţită prezenţa... toată lumea a cam bănuit ce s-a întâmplat, dar am aşteptat lumina zilei ca să plecăm în căutarea lor. Aşa că au avut parte, cu câteva ore înainte, de experienţe off-road şi toţi sunt nebuni după asta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a ajuns la cabană şi hrana noastră cea de toate zilele şi, mai ales, licoarea lui Bachus, producţie din via tatălui meu. După ce am depăşit acest moment, la puţin timp a apărut şi părintele, care venise de undeva de la 70 de km de locaţia unde urma să se desfăşoare evenimentul. Au încropit un altar acoperit cu ştergare de artizanat, unde să-şi găsească locul toate cele trebuincioase cununiei religioase. Fetele de la cabană mi-au împletit o cunună de păpădii, o prietenă care stătuse toată noaptea în maşina rămasă împotmolită şi-a ocupat timpul cu pregătirea voalului meu, iar naşa a fost vinovată de realizarea buchetului, din material textil. Aşa că iată-ne în faţa preotului, îmbrăcaţi aşa cum se vede în poze, fiecare cum a simţit, asistând la o ceremonie care ne-a emoţionat pe toţi... cadrul a fost fantastic... înainte de ceremonie au dat câţiva stropi de ploaie (asta, aşa, pentru belşug), după care cerul s-a limpezit şi a ieşit soarele. Ce să zic, a fost divin... emoţionant până-n măduva oaselor... toţi au concluzionat că a fost deosebit, inclusiv preotul, care a specificat faptul că nu a oficiat niciodată o cununie religioasă într-un cadru atât de special. Eu cred că toată lumea s-a simţit extraordinar, după ceremonie toate fetele erau cu ochii în lacrimi, că m-au făcut şi pe mine să plâng. Ce să mai zic... totul a fost înălţător...”, a povestit Cristina.

Părinţii au stat acasă

Deşi au fost de acord cu ei, părinţii celor doi nu au fost alături de ei. Au preferat să rămână acasă, în fotoliul din sufragerie şi să îi lase pe cei tineri să se distreze. „În privinţa părinţilor, chiar dacă nu au fost prezenţi fizic, ştiu că au fost alături de noi cu sufletul. Nu au avut nimic de comentat vis-a-vis de decizia noastră de a ne cununa la munte, ne ştiu concepţiile şi, dacă noi am fost fericiţi cu alegerea asta şi totul a ieşit aşa cum am vrut, cam asta a contat. Le-am arătat poze la întoarcere şi au fost foarte încântaţi şi ei de cum a ieşit. Cât despre naşi, ei sunt exact genul nostru, «muntzomani» şi speologi pe deasupra. Fac parte, împreună cu soţul meu, dintr-un club de speologie din Craiova, Vulcan Speo. Aşa că la nuntă au fost numai prieteni care împărtăşesc cele două pasiuni de mai sus, atât din Dolj, cât şi din Mehedinţi... şi nu numai”, a mai spus Cristina cu privire la nunta ei.

Meniul a fost unul tipic muntenesc

Meniul nu putea fi decât unul adecvat cadrului respectiv... „Am avut şi câteva salate pregătite de acasă, de-astea clasice, care se servesc la evenimente, dar s-a mers mai mult pe preparate din berbecuţ (ciorbă, tocăniţă), am avut carne la garniţă, fripturi, etc... ca la o petrecere muntenească. Eu cred că a fost bună mâncarea, în ton cu evenimentul. Naşa ne-a făcut surpriza de a aduce un tort făcut de mânuţele ei, excelent din toate punctele de vedere, decorat cu pişcoturi care reprezentau pe Codruţ şi Cristina, adică pe noi. Ce să zic, ne-am chefuit până târziu în noapte, s-a cântat la chitară în jurul focului... cam asta a fost.
Dacă e specială ziua asta pentru noi, asta nu încape îndoială, toată lumea îşi aminteşte cu drag ziua în care şi-a unit destinul cu persoana iubită şi e extraordinar când totul iese aşa cum îţi doreşti. Dacă ar fi fost o nuntă clasică, pe care nu ne-am fi dorit-o, de amintit ar fi fost însemnătatea faptului de a-ţi uni destinul în faţa lui Dumnezeu cu persoana iubită, dar pentru că noi am făcut-o şi într-un cadru şi mod mai aparte, cu atât mai mult e special pentru noi. Nu mi-aş fi dorit altceva şi, din punctul meu de vedere şi al lui Codruţ, era singura opţiune viabilă pentru noi”, a încheiat Cristina, care aşteaptă cu sufletul la gură venirea pe lume a primului copil.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

19.12.2012 - 20:47Cristina:Tocmai a aparut si bebele, pe 14 decembrie...sper sa ne calce pe urme...

11.12.2012 - 23:52cristina:Big LIKE,O "poveste" minunata !

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...