Administraţie

Consiliul Judeţean Vâlcea modernizează şi Drumul Oaselor!

În şedinţa ordinară de joi, 30 septembrie 2021, consilierii judeţeni au aprobat utilizarea sumei de 900.000 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru realizarea documentaţiilor în vederea modernizării DJ 676 E – Drumul Oaselor.

“Până să ajungem la asfaltarea unui drum, este nevoie de studii şi de realizarea documentaţiilor premergătoare depunerii proiectului. În şedinţa ordinară de astăzi, am aprobat utilizarea sumei de 900.000 de lei, bani pe care îi vom folosi pentru realizarea documentaţiilor în vederea modernizării DJ 676 E – Drumul Oaselor! În prezent, drumul este închis, însă prin demersurile pe care le facem, ne dorim să redăm cât mai repede circulaţiei şi acest drum extrem de important pentru vâlceni“, ne-a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

DJ 676 E pleacă din oraşul Berbeşti (DJ 605 A), trece prin Copăceni, Cernişoara şi ajunge la Popeşti.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...