Actualitate

Acţiune de ecologizare Let's Do It: La Vâlcea, s-au strâns 14 tone de gunoi

Peste 2000 de voluntari din Vâlcea au participat la acţiunea de curăţenie organizată sâmbătă, 18 septembrie 2021, de Lets Do It România, reprezentaţi la Vâlcea de asociaţia Zâmbete Colorate, coordonată Antoanela Enacache. La nivelul judeţului, s-au strâns 14 tone de gunoaie. Din 2018, parteneri fideli ai acţiunii au fost Direcţia Silvică Vâlcea, Primăria Râmnicu Vâlcea, Pieţe Prest şi Fundaţia Orpheus. Anul acesta, s-au alăturat acţiunii Instituţia Prefectului Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Antena 3 Vâlcea.

Direcţia Silvică Vâlcea a participat la acţiunea de curăţenie din tot judeţul cu 235 de persoane, angajaţi în cadrul instituţiei.

Scade numărul deşeurilor aruncate în spaţiul verde

"Observ de la an la an că în Râmnicu Vâlcea avem din ce în ce mai puţine deşeuri aruncate pe jos sau în spaţiul verde. Din 2014 am început să demarez cu organizaţia mea, Asociaţia Zâmbete Colorate, mai multe campanii de ecologizare a zonelor unde se adunau cele mai multe gunoaie. Acest lucru m-a ambiţionat să fac şi mai mult pentru comunitate şi pentru judeţ, iar din 2018 m-am alăturat echipei „Let’s Do It, Romania!” în calitate de coordonator judeţean, iar de atunci încerc să îi îndemn şi ce cei de lângă mine să contribuie la un mediu mai curat, pentru că doar #împreună facem Vâlcea şi mai curată", susţine Antoanela Enacache - coordonator Let's Do It, Romania si presedinte Asociatia Zambete Colorate.

Primar Gutău: Râmnicu Vâlcea, cel mai curat oraş din România.

În municipiu Râmnicu Vâlcea, la acţiunea Let s do it România au răspuns prezent 360 de voluntari. la capătul unei zile fructuoase, dar şi istovitoare, din toate cele 7 zone ale municipiului unde s-a desfăşurat acţiunea s-au strâns 2,3 tone de gunoaie.

”Aş vrea să mulţumesc Asociaţiei Zâmbete Colorate pentru implicare. Este o acţiune care mie îmi place foarte mult, felicit toate instituţiile care s-au implicat în această acţiune şi dacă vom face astfel de acţiuni cât mai des, cu siguranţă, Râmnicu Vâlcea îşi va păstra locul de cel mai curat oraş din România. Am venit la această acţiune, împreună cu soţia, pentru că, pe lângă curăţenie, astfel de evenimente reprezintă şi modalităţi de socializare”, susţine primarul Mircia Gutău.

Constantin Rădulescu: Binevenită, o asemenea acţiune

Consiliul Judeţean Vâlcea şi instituţiile subordonate au participat la acţiunea de ecologizare în număr mare, peste 80 de voluntari

"Judeţul Vâlcea are ţinuturi de o frumuseţe aparte, dar şi oameni muncitori, cu spirit civic, care se implică, în diferite acţiuni de ecologizare, pentru ca judeţul nostru să fie unul curat. Întotdeauna este loc de mai bine, iar iniţiativa Asociaţiei „Let`s Do It România” de a organiza, în fiecare an, proiectul „Ziua Naţională a Curăţeniei”, este una binevenită, menită să le reamintească cetăţenilor că natura trebuie protejată, iar judeţul trebuie păstrat curat. Sâmbătă, 18 septembrie, angajaţi ai CJ Vâlcea şi ai instituţiilor aflate în coordonare s-au implicat şi au participat la acţiuni de curăţare a deşeurilor, în diferite zone ale judeţului. Stă în puterea noastră, a fiecăruia, să avem un judeţ cât mai curat, iar prin acţiunea de sâmbătă toţi colegii mei au demonstrat că îşi doresc acest lucru", a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

sebastian Fârtat, prefectul Judeţului Vâlcea: Vreau să promovez un comportament ecologic

Prefectul de Vâlcea, Sebastian Fîrtat, a participat la acţiune alături de angajaţi ai Prefecturii, dar şi de la instituţiile deconcentrate.

”Păstrarea curăţeniei în comunitate tine de educaţie şi este primul pas pentru respectarea reciprocă a membrilor comunităţii. Scopul nostru este de a promova un comportament ecologic care sa ajute la schimbarea atitudinii societăţii fata de mediul înconjurator pentru care suntem responsabili cu toţii! Vreau să mulţumesc tututor pe această cale: autorităţilor publice locale, şcolilor, instituţiilor şi oamenilor care s-au implicat în această acţiune de ecologizare a zonelor cu deşeuri abandonate din întreg judeţul”, susţine prefectul de Vâlcea, Sebastian Fârtat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...