Special

Noi investiţii la Transalpina Ski Resort

Consiliul Judeţean Vâlcea intenţionează să investească în domeniul Transalpina Ski Resort, pentru a facilita accesul turiştilor în zona domeniului schiabil.

“Astăzi, alături de primarii din Voineasa, Malaia şi Vaideeni, de arhitectul-şef al judeţului şi de directorul RAJDP, am avut o întâlnire de lucru, chiar la domeniului schiabil din Voineasa. Amenajarea unei noi pârtii de schi, precum şi reabilitarea (prin reprofilare) a pârtiei de la segmentul telescaun sunt două obiective pe care le luăm în calcul, pentru a facilita accesul turiştilor în zona domeniului schiabil”, ne-a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Deşi fondurile nu sunt suficiente, preşedintele CJ Vâlcea este convins că va găsi soluţii pentru a putea duce şi această investiţie la bun sfârşit.

“Transalpina Ski Resort este un domeniu strategic în economia judeţului Vâlcea şi, tocmai de aceea, îi voi acorda atenţie şi voi fi deschis întotdeauna oricărei idei de colaborare, mai ales când solicitările vin din partea administraţiilor locale”
Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

“Efortul financiar este unul considerabil, în scurt timp vom avea şi planul acestei investiţii, dar şi primele simulări în ceea ce priveşte costul acesteia. Este o nouă provocare şi, chiar dacă fondurile sunt puţine, sunt convins că vom găsi soluţii pentru a putea duce şi această investiţie la bun sfârşit”, a mai precizat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

#TransalpinaSkiResort
#Voineasa
#turism
#ConstantinRădulescu
#CJVâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...