Economic

Creşterea taxelor este inevitabilă - PwC România. 77% dintre directori de companii o aşteaptă

Sub guvernarea Cîţu, imagiea economiei româneşti are două feţe distincte. Pe de o parte, o posibilă creştere economică de 7% dă speranţe de redresare rapidă, pe de alta, nivelul ridicat al datoriei publice, coroborat cu o rata de colectare redusă a TVA face inevitabilă majorarea taxelor, anunţă o analiză PwC România, semnată de Daniel Anghel, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică.

Domină pesimismul

Deloc suprinzător, dacă ne uităm la previziunile făcute la începutul acestui an, economia românească şi-a revenit după prăbuşirea din primăvara anului trecut şi are şanse să ajungă la un plus de peste 7% în 2021. Spun deloc surprinzător pentru că percepţia mediului de afaceri era pozitivă încă din primele luni ale anului când sondajul nostru PwC CEO Survey a observant că optimismul liderilor de companii a atins un nivel record pentru ultimul deceniu. Însă tot ei au exprimat şi o serie de temeri. Principala îngrijorare este că majorarea datoriei publice - inclusiv pe fondul măsurilor de sprijin luate în pandemie – ar putea atrage schimbări în politica fiscală. Practic, mediul de afaceri nu exclude majorarea taxelor, chiar dacă s-au dat multe asigurări că nu există nicio astfel de intenţie. Ponderea celor care prevăd modificări fiscale (77%) este mai mare decât a celor care cred că economia va avea o evoluţie bună (60%), iar motivul menţionat de directorii din companii – majorarea datoriei publice – este justificat atâta timp cât creşterea acesteia a fost galopantă în ultimii doi ani, urcând de la 35% din PIB în 2019, la 50% în iulie 2021.

Buget la pământ

Statul s-a împrumutat mult în ultima vreme, atât pentru a susţine economia în contextul crizei sanitare, dar mai ales pentru a finanţa cheltuielile curente şi de investiţii prevăzute prin legea bugetară. În fapt nevoia de finanţare pentru măsuri de sprijin (amânarea plăţii taxelor, facilităţi fiscale temporare etc) nu a fost foarte mare în România, ci în jurul a 2-3 procente din PIB, după cum arată datele FMI, care plasează România pe ultimul loc în UE la acest capitol. În UE, guvernele au alocat procente însemnate din PIB pentru a ajuta economiile, situaţie care s-a reflectat într-o creştere abruptă a deficitelor. Aşa s-a ajuns ca deficitul public general agregat la nivelul UE să crească la aproximativ 7% din PIB anul trecut. Odată cu revenirea economică şi eliminarea treptată a măsurilor impuse de criza sanitară, deficitele se vor diminua în statele membre, cu perspectiva ca media în Uniune să coboare anul viitor spre 4% din PIB. Implicit, în acest context, raportul datoriei publice în PIB la nivelul UE va atinge un nou vârf în 2021.

Spre deosebire de alte state membre, România a intrat în 2020 deja cu un deficit bugetar care creştea accelerat, ca urmare a unor cheltuieli bugetare rigide - cu personalul şi pensiile - de circa 80% din totalul cheltuielilor bugetare. În timp ce cheltuielile au fost majorate de la un an la altul, veniturile au rămas pe loc, ba chiar s-au diminuat uşor.

Grad redus de colectare

Cel mai recent raport european ”Taxation trends in EU 2021” arată că România colectează 26% din PIB din taxe şi contribuţii sociale, fiind pe penultimul loc în UE, unde media este spre 40% din PIB. Acum ţinta guvernului este să coboare deficitul la 2,9% din PIB până în 2024. Aşadar ar urma câţiva ani de consolidare fiscală atât în zona cheltuielilor, cât şi a veniturilor. Desigur, creşterea taxelor nu este iminentă. În actualul context, având în vedere că avem o situaţie sanitară încă incertă, ar fi complet nepotrivită o asemenea decizie, dar pe termen mai lung nu poate fi exclusă. Astfel ajungem din nou la discuţia despre sistemul de taxare din România şi la problemele vechi de colectare a taxelor, iar mediul de afaceri ştie că o creştere economică sustenabilă, sănătoasă nu se poate face doar pe baza consumului care atrage noi împrumuturi şi majorarea datoriei.

Se schimbă priorităţile

În sondajul PwC Romania, liderii de companii au spus că prioritatea numărul 1 pentru guvern este crearea unui sistem fiscal eficient. Această prioritate a surclasat chiar şi cerinţa de a îmbunătăţi infrastructura, cerinţă care de mulţi ani a fost în topul aşteptărilor pe care mediul de afaceri le are de la autorităţi. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, guvernul şi-a asumat că va elimina lacunele şi distorsiunile din Codul fiscal pentru a identifica zone din care să obţină mai multe venituri bugetare. Consolidarea fiscală ar însemna, aşadar, creşterea încasărilor bugetare datorită unui sistem de taxare care cuprinde mai mulţi contribuabili decât până acum şi, implicit, mai multă echitate între aceştia. Realitatea este că slaba colectare, pe lângă cauzele deja mult dezbătute – informatizarea şi reforma ANAF, exceptări de la plată pentru diverse categorii, evaziune şi fraudă -, mai are o cauză, mai puţin analizată pentru că ţine de structura economiei: prea puţini contribuabili. De exemplu, din cele 1,2 milioane de persoane juridice active fiscal, conform datelor ANAF, circa 120 mii sunt plătitoare pe impozit pe profit ceea ce nu înseamnă automat că varsă sume la buget, pentru că unele dintre ele înregistrează pierderi. Deci marea majoritate a firmelor sunt microîntreprinderi. În aceste condiţii, exceptările care s-au dat înainte de pandemie, fie că a fost vorba de impozitul pe profit, pe venit, de contribuţii sociale ori TVA au şubrezit şi mai mult încasările bugetului fără a crea acel sistem fiscal eficient pe care mediul de afaceri îl considera prioritar.

Presiune suplimentară din 2022

Concluzionând, vedem că mediul de afaceri a atins un anumit grad de maturitate şi înţelege că, fără un sistem fiscal eficient care include atât legislaţia fiscală, cât şi bugetul, nu va avea loc o creştere economică reală. O astfel de abordare pune o presiune pozitivă pe guvern care va fi nevoit anul viitor să ia măsuri concrete în zona fiscal-bugetară, odată ce pandemia se va termina, iar măsurile temporare de relaxare fiscală acceptate de Comisia Europeană vor fi treptat eliminate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...