Politică

Senatorul Claudia Banu, raport de activitate: “Nu pot trece cu vederea lipsa răspunsului Ministerului Economiei legat de situaţia persoanelor strămutate de la Ocnele Mari. Voi insista asupra problemei şi în luna septembrie!”

Au trecut primele şase luni din mandatul de senator al vâlcencei Claudia Mihaela Banu. Pentru că a promis transparenţă, liberala a supus atenţiei publice o sinteză a activităţii sale parlamentare din această primă sesiune la care a participat. Cei trei parlamentari liberali vâlceni rămân, astfel, consecvenţi uneia dintre principalele promisiuni, comunicare permanentă, obiectivă şi eficientă cu cetăţenii.


“17 propuneri de modificări legislative (din care una transformată în lege), patru declaraţii politice, 15 întrebări adresate membrilor guvernului sunt coordonatele activităţii mele în cadrul primei sesiuni parlamentare ce tocmai s-a încheiat.


La capitolul proiecte legislative, din cele 17 propuneri mi-aş dori să readuc în discuţie patru iniţiative ale căror semnatar sunt şi pe care sper ca toţi factorii implicaţi să le susţină pentru transformarea lor în legi, aşa cum de altfel am reuşit cu L67/2021 (s-a concretizat prin adoptarea Legii nr.186 publicată în M.O. nr.657/02.07.2021) care aduce modificări esenţiale Codului Penal, precum imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru infracţiunile de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile: sclavia, traficul de persoane, traficul de minori şi proxenetismul, infracţiunile de agresiune sexuală, tortura şi pornografie infantile.

“După aceste prime şase luni de mandat, aş dori să precizez că, în general, apreciez disponibilitatea actualului cabinet în a rezolva problemele sesizate şi promptitudinea explicaţiilor primite. Subliniez că în general, pentru că nu pot trece cu vederea lipsa răspunsului Ministerului Economiei legat de problema persoanelor strămutate de la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, o întrebare adresată din luna februarie, reluată în luna aprilie şi rămasă fără răspuns până azi. E o întrebare pe care însă o voi adresa, din nou, în luna septembrie.” - Claudia Mihaela BANU, senator, PNL Vâlcea


Aşadar:
• L108/2021privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care va crea un cadru eficient de simplificare a procesului de obţinere a unor servicii publice. Va fi introdusă reglementarea ca instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, in vederea soluţionării unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
• L107/2021 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan care elimină bariere birocratice ridicate de modificările din 2020 prin simplificarea procedurilor.
• L261/2021 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, astfel încât respectarea legii tranparenţei decizionale nu va mai fi opţională pentru reprezentanţi ai administraţiei locale.
• L215/2021 Propunere legislativă pentru modificarea art.18 din Legea nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare care elimină condiţionarea acordării indemnizaţiei lunare urmaşilor şi părinţilor eroilor căzuţi la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
Pentru cine doreşte mai multe detalii, vă pun la dispoziţie linkul fişei mele de senator”, precizează Claudia Mihaela Banu.

Mai multe detalii aici:
https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=CA321959-7DD2-4000-B525-FCEAF2D6C7A7&fbclid=IwAR3zOlUXNqy9mW7vmmasmyo9lBdo3rzGbBvjJetLNd1Tw2DLhIsLKtu4GDY

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...