Politică

Turismul vâlcean, în primul rând (4).

Scriam săptămâna trecută despre turismul balnear, cel mai cumpărat dintre produsele turistice oferite de judeţul Vâlcea. Şi cel mai popular dintre toate. Sunt pe cale să se împlinească două sute de ani de la primele studii ştiinţifice făcute asupra apelor minerale din zona noastră. Notorietatea lor avea să se dezvolte în urmă cu două secole, iar a staţiunilor vâlcene în secolul trecut. Călimăneşti, Govora Băi şi Olăneşti s-au aşezat definitiv în fruntea listei celor care îşi caută sănătatea folosind puterea naturii şi expertiza medicilor balneologi. Împreună cu ele, Ocnele Mari au oferit, sezonier, posibilitatea tratării cu apă sărată a unora dintre suferinţele umane. Salina, deschisă publicului în urmă cu câţiva ani, pune Ocnele Mari pe harta staţiunilor pentru toate anotimpurile, alături de staţiunile Călimăneşti, Govora Băi şi Olăneşti.
Filonul bogăţiei noastre turistice sunt izvoarele cu ape minerale şi în jurul lor trebuie construită o strategie de comunicare regională, în primul rând. Imaginea publică a judeţului Vâlcea s-a legat de-a lungul timpului de diverse activităţi economice, mai mult sau mai puţin specifice acestor locuri.
Am fost pe rând judeţul chimiei româneşti, al vinurilor şi al salbei de hidrocentrale, dar niciodată al staţiunilor balneare şi al sănătăţii româneşti. Apelor minerale care izvorăsc din aceste pământuri li se adaugă posibilităţi nelimitate de petrecere a timpului în aer curat şi în mijlocul unor frumuseţi naturale foarte diverse. Turiştii de pretutindeni ştiu acest lucru şi vin în număr din ce în ce mai mare în staţiunile vâlcene pentru că vorba bună se transmite din om în om şi de la o generaţie la alta.
Ar trebui să vedem mai clar dacă noi înşine, vâlcenii, le spunem cu claritate oamenilor de pretutindeni ce beneficii pot avea dacă îşi tratează suferinţele cu apele minerale din judeţul Vâlcea.
Am sugerat rândul trecut organizarea aici, la noi, a unor evenimente cu participarea medicilor balneologi din România. Adaug şi o campanie de informare a publicului din ţară şi din străinătate despre beneficiile apelor minerale vâlcene. O campanie serioasă, nu o improvizaţie fără subiect, cum se tot face pe la noi.
În urmă cu două sute de ani, proprietarii apelor minerale din Olăneşti, de pildă, umpleau revistele de dincolo şi de dincoace de Carpaţi cu anunţuri de promovare a tratamentului balnear. Şi trimiteau mostre cu ape minerale la târguri internaţionale, îndemnaţi şi sprijiniţi de autoritatea publică a momentului.
Filonul bogăţiei noastre turistice sunt izvoarele cu ape minerale şi ele curg în fiecare zi fără a fi cunoscute pe măsura performanţei lor la nivel naţional şi internaţional.

- Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...