Inedit

Primăria Bărbăteşti investeşte într-un sat de vacantă cu 10 casuţe, parc de aventură şi parcare de rulote

Primarul Constantin Banacu spune că a avut deja o vizită în teren de la Ministerul Agriculturii şi sunt şanse mari ca proiectul turistic ”Valea Otăsăului” să prindă contur.

”Este vorba de amenajarea unui sat de vacanţă la poalele muntelui care să includă 10 case de vacanţă, un parc de aventură şi o tabără de rulote. Zona se pretează la acest tip de turism montan şi deja există şi investitori privaţi care sunt interesaţi de a dezvolta aici afaceri. Vorbim de pensiuni şi păstrăvării. Bărbăteştiul este o localitate care deja face paşi în zona turismului, fiind aşezaţi în zona Olteniei de sub Munte. Vom depune în foarte scurt timp proiectul şi acesta dorim să fie startul dezvoltării turismului şi consacrării Bărbăteştiului pe această axă”, spune primarul Banacu.

Un proiect turistic care aduce în România un nou concept, întâlnit frecvent în ţările nordice este Rentakub, ce creează o reţea de case de vacanţă sub forma unor Kub-uri din lemn, pentru închiriat la nivel naţional. În acest moment sunt prezente case de vacanţă ce fac parte din reţeaua Rentakub în Bacău, Băile Felix, Râşnov, Slănic Moldova, în derulare fiind Bran, Cluj şi Constanţa. Cât costă o astfel de casă şi cum funcţionează proiectul.

Ideea conceptului de a crea o reţea de case de vacanţă, sub forma unor kub-uri din lemn, a pornit în 2018, iar la începutul anului 2019 a fost demarat un proiect pilot – satul de vacanţă de la Slănic Moldova, pentru a arăta celor care doresc să intre în reţea ce înseamnă un Kub şi ce presupune ca mod de business.

Bărbăteştiul este de departe una din cele frumoase aşezări din zona subalpină a Vâlcii, o poveste care se strecoară până sub meterezele Builei-Vânturariţei, Adunând de-a lungul istoriei o colecţie întreagă de legende cu haiduci, istorii monahale, dramele partizanilor anticomunişti, drame ale războiului cel mare, poveşti cu evadări de lideri comunişti…

Localitatea compune drumul monahal care leagă Horezu de Olăneşti, pe sub tivul muntelui, drum vechi al transhumanţei romîneşti, drum care în această toamnă arată ca un spectacol divin, un pastel care ar putea inspira toţi pictorii şi poeţii lumii. În sunet cristalin al pârâului Otăsău, s-a dezvoltat aici, o adevărată comoară de suflet românesc.

Acesta este pe scurt Bărbăteştiul, o localitate care se leagă frumos de cărările muntelui dar şi de satele din jur, unindu-se cu Costeştii Arnotei, cu Stoeneştii, printr-o galaxie de drumuri de poveste. Cel mai recent dintre aceste drumuri fiind cel prin Şuia, un drum care urcă şerpuind culmea care desparte valea Otăsăului de a Govorei, până la Stoeneşti. Un drum care taie pădurea şi zona ruptă parcă din Apuseni, cu fâneţe şi aluniş, un drum recent finalizat de primarul Constantin Banacu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...