Politică

Comunicat de presă!

Eugen Neaţă: Am depus o nouă iniţiativă legislativă în Parlamentul României

Marţi, 29.06.2021, am depus spre dezbatere şi adoptare, în procedură de urgenţă, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 526 /2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România».

Este o mai veche preocupare a mea, dar la fel sunt şi ambiţiile antreprenorilor de a dezvolta turismul în condiţii normale de dezvoltare.

În fapt, există foarte multe prevederi legale care stau în calea planurilor de dezvoltare a capacităţilor de cazare şi de divertisment în zona staţiunilor montane. Mai toate se găsesc în Codul silvic care, sub motivul protejării fondului forestier, impune condiţii care blochează şi cele mai mărunte intenţii publice sau private de a dezvolta şi moderniza staţiuni montane în România. Am mai spus aici, dar voi relua până se înţelege, în ce se opreşte iniţiativa privată în turismul montan din România. Ba în suprafeţele minuscule acceptate de lege pentru a fi trecute din fondul forestier în cel construibil, ba în imposibilităţi cum este aceasta a compensării suprafeţelor prin împădurirea unor terenuri … inexistente. Vă ofer prilejul de a vedea aceste mărunte dar importante imposibilităţi citind expunerea de motive la iniţiativa legislativă, anexată în imaginile care urmează.

Am mai spus şi cu alte ocazii, voi publica aici cu prioritate aberaţiile şi ciudăţeniile legislative pe care suntem nevoiţi să le corectăm şi să le completăm pentru a înlesni accesul celor îndrăzneţi la mari investiţii în turism.

Noi, în judeţul Vâlcea, suntem foarte interesaţi de fluidizarea legislaţiei care s-a poticnit în fricile unuia şi ale altuia şi ţin pe loc mari idei de investiţii, cum este staţiunea montană de la Obârşia Lotrului. Ştiţi foarte bine la ce mă refer pentru că urcaţi dimineaţa la schi şi sunteţi nevoiţi să plecaţi înainte de căderea nopţii către casă din lipsă de locuri de cazare şi de divertisment. Ca să poată unii dormi liniştiţi sub păturica lor că nu pică frunza din copaci fără voia lor de vătafi.
Iniţiativa mea legislativă, depusă ieri la Camera Deputaţilor din Parlamentul României, poate lecui de frică pe cei care stau în calea dezvoltării fireşti a economiei româneşti, pozând în mari apărători ai avuţiei naţionale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...