Sub Lupă

Conducerea AJPIS Vâlcea, pusă să explice traseul a 7 milioane de euro cheltuiţi lunar

Anual, judeţul Vâlcea primeşte echivalentul a 84 milioane euro, viraţi către bugetele locale prestaţii sociale. Suma i se pare destul de ridicată reprezentantului Guuvernului în teritoriu, aşa că prefectul Sebastian Fârtat a dispus în şedinţa Colegiului prefectural din 28.06.2021 o nouă sarcină pentru conducerea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vâlcea.

Astfel, în cadrul următoarei şedinţe a Colegiului prefectural, directorul Dacian Sîrbu va trebui să prezinte în detaliu traseul celor 7 milioane euro viraţi lunar în judeţ pentru a confirma sau infirma buna gestionare a banului public.

„Prefectul a solicitat conducerii AJPIS ca la o viitoare sedinţă a Colegiului Prefectural să prezinte detaliat cheltuirea celor 7 milioane de euro pe care judeţul Vâlcea le primeşte lunar pentru prestaţii sociale”, a anunţat Instituţia Prefectului de Vâlcea într-un comunicat de presă.

Totodată, Sebastian Fârtat a cerut ca inspectorii sociali, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie să demareze o anchetă printre posesorii de permise auto în scopul de stabili numărul persoanelor cu boli considerate incompatibile cu deţinerea unui astfel de document. Solicitarea prefectului de Vâlcea vine în urma unor sesizări primite din partea cetăţenilor. O altă nemulţumire a acestora este legată de situaţia reală a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi şi a rampelor de acces a acestora în instituţiile publice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...