Ultima Oră

Tir înfipt într-o stâncă pe Valea Oltului

Traficul rutier pe DN 7 s-a desfăşurat cu dificultate, miercuri dimineaţă, timp de aproximativ trei ore, în zona localităţii vâlcene Racoviţa, după ce un tir încărcat cu negru de fum a intrat într-o stâncă. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, autovehiculul de mare tonaj, înmatriculat în Turcia, se deplasa dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, iar la kilometrul 218 şoferul a pierdut controlul volanului, tirul a derapat şi a intrat frontal într-o stâncă de pe marginea şoselei. „Şoferul nu a fost rănit. Timp de câteva ore în zonă s-a circulat alternativ, pe un singur fir, sub supravegherea poliţiştilor rutieri, iar în acest moment tirul a fost ridicat de către drumari şi dus într-o parcare, astfel că traficul a fost a reluat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Pagube de 40.000 lei

După coliziunea cu stânca, tirul a luat foc, şoferul turc fiind nevoit să solicite intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului izbucnit la semiremorcă. „În urma producerii coliziunii, au rezultat doar pagube materiale, pompierii sosiţi la faţa locului găsind incendiul stins. Astfel că aceştia au asigurat măsurile de prevenire şi stingere în cazul reaprinderii flăcărilor. Conform primelor estimări, valoarea pagubelor totalizează aproximativ 40.000 de lei. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică”, afirmă purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...