Economic

ANPC şi ASF vor să elimine cât mai curând disfuncţionalităţile din colaborarea service-uri auto şi companiile de asigurări

În data de 5 aprilie 2021, o delegaţie a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) condusă de preşedintele Claudiu Dolot, a avut o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pentru a stabili cele mai bune soluţii de lucru privind diverse domenii comune de competenţă.

În cadrul discuţiei, cele două structuri au dezbătut, printre altele, o problemă importantă semnalată de consumatori şi anume, găsirea unei căi viabile de colaborare pentru a rezolva modul în care conlucrează service-urile auto şi companiile de asigurări, în cazul remedierii daunelor autoturismelor.

Dat fiind că ambele instituţii reprezintă doi piloni de bază ai statului în domeniul controlului, ANPC şi ASF au decis că această temă, care afectează un număr important de cetăţeni, trebuie rezolvată în cel mai scurt timp, pentru ca drepturile lor, în calitate de consumatori, să fie respectate conform legii.

În acest fel, cele două autorităţi îşi propun să elimine cât mai curând disfuncţionalităţile existente în prezent, în modul în care service-urile auto şi companiile de asigurări lucrează, astfel încât interesele consumatorilor să nu mai fie afectate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...