La Ţară

66 de cupluri din Băbeni, premiate de primarul Ion Bîzîc

Alesul din oraşul Băbeni a ţinut să îşi respecte promisiunea făcută locuitorilor din oraş şi a anunţat că va continua organizarea festivităţilor de premiere a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Ion Bîzîc a decis ca acest moment să coincidă cu debutul Sărbătorilor de Iarnă, oferind posibilitatea sărbătoriţilor de a îşi împodobi cât mai bogat masa de sărbători.

Promisiune respectată

După ce, în vară, primarul Bîzîc a anunţat că aceste festivităţi de sărbătorire a cuplurilor din localitate care au petrecut împreună o jumătate de secol vor deveni tradiţionale, iată că alesul local ţine să îşi respecte cuvântul dat şi anunţă o nouă ceremonie festivă.„Aşa cum am promis, a venit vremea ca şi celelalte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie să fie premiate. Am ales ca acest moment să coincidă cu debutul Sărbătorilor de Iarnă, când împreună cu viceprimarul şi consilierii locali vom aprinde beculeţele de sărbători în oraşul Băbeni”, a declarat primarul Ion Bîzîc.
În luna august, primarul oraşului Băbeni a reuşit să premieze nu mai puţin de 60 de cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, oferindu-le un premiu de 500 lei/cuplu. Pentru decembrie, alte 66 de cupluri vor beneficia de bonificaţia oferită de Primăria Băbeni în cadrul unei ceremonii în care aniversaţii vor putea discuta cu reprezentanţii Executivului Primăriei şi vor ciocni o cupă de şampanie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...