Politică

Declaraţie politică!

Certificatul verde digital- Apel la echilibru, răbdare, înţelepciune şi unitate

Stimate domnule Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,

Acum un an, viaţa noastră avea să se schimbe brusc şi radical. De aproape un an, zi şi noapte, specialişti din întreaga lume au căutat soluţii pentru a pune capăt pandemiei. Iar când soluţia a venit sub forma vaccinului care ne poate salva vieţile, reda speranţa, încrederea şi lumea ce ne-a fost zdruncinată din temelii, dezbaterile pe seama acestuia s-au intensificat. Inevitabil, având în vedere caracterul cu totul inedit şi atipic a tot ceea ce omenirea trăieşte de atâtea luni.

În prezent, aşa cum ştiţi, ne aflăm în faza în care se discută intens cu privire la existenţa unui document oficial cu privire la dovada vaccinării COVID-19 pentru călătorii internaţionale. Mai precis, vorbim de atât de mult disputatul şi discutatul „certificat verde digital”.

Potrivit Comisiei Europene, scopul sau este acela de a facilita libertatea de mişcare şi de a asigura folosirea lui în scopuri justificate şi corespunzătoare. Vorbim aşadar de un demers cu largi implicaţii, pentru că, dincolo de considerentele medicalo-sanitare şi socio-economice, dincolo de problema privitoare la confidenţialitatea şi protecţia informaţiei, acestă iniţiativă a CE priveşte întru-totul drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. De fapt, acesta este punctul definitoriu de plecare.

În prezent, argumentul CE este acela potrivit căruia decizia folosirii sau nu a acestor certificate aparţine exclusiv statelor care, până în luna iunie a acestui an, odată cu începerea sezonului turistic, trebuie să ia o decizie pro sau contra.

Ca cetăţean, dar şi ca preşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat, sunt direct implicat în acest subiect şi vă mărturisesc sincer că mă străduiesc să înţeleg şi să analizez toate punctele de vedere exprimate privitor la „certificatul verde digital”.

De la aspectele tehnice de implementare, asigurarea caracterului uniform şi interoperabil, integrarea în sistemele de sănătate şi de graniţă individuale ale statelor membre, stabilirea unui sistem comun pentru tot acest circuit si proces, asigurarea respectării securităţii şi confidenţialităţii posesorilor potrivit normelor şi regulamentelor europene, de la strategiile de vaccinare specifice fiecărui stat membru, capacitatea de vaccinare, tipurile de vaccin şi până la implicaţiile de ordin moral şi, evident, întreaga problematică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

De aceea, sunt de părere, stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, că ne aflăm în faţa unui proces extrem de complex, care, deşi se doreşte accelerat este încă unul incipient faţă de care nimeni, începând cu Comisia Europeană, reprezentanţii statelor membre, specialiştii din domeniile implicate nu poate spune că are un răspuns clar şi definitiv.

Este încă mult prea devreme pentru a găsi soluţii. Sintagmă pe care am tot auzit-o folosită de foarte mulţi şi cred că nu este deloc greşită!

Doamnelor şi domnilor,
De un an de zile, pandemia ne-a separat în diverse tabere. Ne-a segregat şi ne-a făcut să ne implicăm în lupte care nu ne aparţin, când, de fapt, inamicul este unul singur şi îl ştim cu toţii.

Avem nevoie de echilibru şi de unitate mai mult ca oricând. Cunosc foarte bine toate dezbaterile şi discuţiile cu privire la certificatul verde digital. Un alt subiect care pare că poate începe să ne dezbine şi mai tare.
În calitate de Preşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, vă asigur că sunt interesat de toate punctele de vedere şi de toate argumentele şi argumentările asupra acestui subiect.

Şi tot din această calitate, cred că este momentul să fac un apel la toţi cetăţenii români, indiferent de vârsta sau statutul lor socio-profesional şi să le transmit că drepturile şi libertăţile lor sunt garantate şi respectate.
Nu avem nevoie să ne implicam în lupte sterile şi extreme. Acum, avem nevoie să analizăm cu toţii, împreună, foarte bine acest subiect. De aceea, fac un apel cât se poate de serios şi de hotărât şi la toate instituţiile de drepturile omului din România şi europene de a studia amănunţit acest subiect, de a se implica şi de a-şi expune argumentele şi soluţiile.

Trăim momente fără precedent. Iar speranţa care ne vine odată cu atât de mult căutatul antidot împotriva Coronavirusului vine şi ea cu o multitudine de complicaţii. Însă aceasta nu înseamnă imposibilitate, segregare sau discriminare. Înseamnă doar adaptarea şi găsirea celor mai bune soluţii pentru ca un lucru care, pe fond, are toate caracteristicile pozitive să devină parte integrantă şi funcţională din noua noastră viaţă, în aşa fel încât niciun cetăţean român să nu se simtă ameninţat, obligat sau discriminat şi să aibă garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor sale.

Stimaţi colegi,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi romani,

Este momentul în care avem nevoie ca, prin unitate, înţelepciune şi răbdare să decidem împreună şi să alegem echilibrul şi ceea ce este echitabil pentru noi toţi.

Vă invit aşadar, alături de toate organismele specializate în materie de drepturile omului şi cele direct implicate în subiectul certificatului verde digital, să lucrăm împreună.

Vă invit ca, înainte de orice decizie, să înţelegem şi sa analizăm toate faţetele acestui subiect.

Suntem toţi pe aceeaşi baricadă şi cu toţii avem acelaşi scop.

Să avem, aşadar, înţelepciunea răbdării şi a unităţii.

Vă mulţumesc!

Senator PSD Valcea,
Constantin-Bogdan Matei

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...