Economic

Investitorii încep să vină în Vâlcea

O firmă sibiană a angajat peste 200 de persoane pentru noua fabrică ce o va deschide în Râmnicu Vâlcea

Dacă investitorii străini ne cam ocolesc, cei autohtoni sunt interesaţi să-şi dezvolte afacerile pe teritoriul judeţului Vâlcea. O firmă producătoare de huse pentru scaune de autoturisme din Sibiu a solicitat sprijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea în vederea încadrării în muncă a 200 de vâlceni cu statut de şomeri. Pentru a răspunde nevoilor investitorului din judeţul vecin, AJOFM a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o bursă specială a forţei de muncă. Acţiunea s-a încheiat cu rezultate satisfăcătoare şi pentru şomerii interesaţi de oferta de muncă, dar şi pentru producătorul sibian, care va deschide cât de curând o fabrică la Rm. Vâlcea.

90% dintre aplicanţi au luat probele de lucru la FAURECIA

La bursa specială organizată de AJOFM Vâlcea la sediul Centrului Regional pentru Formarea Profesională a Adulţilor au participat 350 de persoane. 90 la sută dintre şomerii care au trecut pragul bursei se vor apuca de treabă în cel mai scurt timp. 200 dintre participanţi, dintre care 70% femei, au fost selectaţi de reprezentanţii angajatorului din Sibiu în vederea evaluării aptitudinale. În urma evaluării scrise eliminatorii, toti candidaţii au fost admişi, iar la proba practică, 90% au trecut testele efectuate pe maşinile de cusut.
„Într-un timp foarte apropiat firma din Sibiu va deschide o secţie la fosta Fabrică de Aţă, unde vor fi integraţi în câmpul muncii aceşti oameni. Sunt foarte multe femei. Pentru acest eşantion nu prea avem oferte de locuri de muncă la nivelul judeţului nostru. Investitorul este un angajator puternic şi serios. Pentru noi este ceea ce aşteptăm de mult timp şi nu cred că vom rămâne la oferta de 200 de perosoane. Sper să extindem la 400 de locuri de muncă, dacă nu mai mult”, a declarat Dumitru Cornoiu, directorul general al AJOFM Vâlcea. Alte 60 de persoane din comuna Perişani sunt deja angajate în cadrul acestei firme, dar la fabrica deschisă în Tălmaciu, judeţul Sibiu.

"Am solicitat la Agenţia Naţională să modificăm planul de formare profesională a şomerilor. Să facem calificări la cerinţele angajatorului. Nu mai facem formarea aiurea, de dragul de a face.", Dumitru Cornoiu, director general AJOFM Vâlcea

Calificări la cerinţele angajatorului

În perioada imediat următoare, şomerii selectaţi vor fi repartizaţi în grupe de formare specifice competenţelor solicitate. Formarea profesională se va efectua prin implicarea CRFPA Vâlcea prin Departamentul de Confecţii. De altfel, conducerea Agenţiei a solicitat modificarea planului de formare aplicat şomerilor, tocmai din considerentul ca angajatorul să fie cel care impune sectorul de formare, în funcţie de necesităţi. „Am solicitat la Agenţia Naţională să modificăm planul de formare profesională a şomerilor. Să facem calificări la cerinţele angajatorului. Nu mai facem formarea aiurea, de dragul de a face. Nu schimbăm cu nimic situaţia aşa. Şomerul tot şomer rămâne. Vorm efectua cursurile în funcţie de nevoile angajatorilor”, a adăugat Dumitru Cornoiu. Faptul că firma din judeţul vecin solicită zona Vâlcii pentru dezvoltare şi, implicit, angajare de personal reprezintă un lucru pozitiv pentru judeţul nostru. Chiar dacă cifra este nesimnificativă, bursa a reuşit reducerea numărului de şomeri cu 200 de persoane. La ora actuală, în evidenţele AJOFM Vâlcea sunt înscrişi 10.220 de şomeri, ceea ce reprezintă 5,82 rată de şomaj. La bursa specială de săptămâna trecută au luat parte şi alţi 16 angajatori vâlceni ale căror oferte au fost, majoritatea, din domeniul serviciilor hoteliere şi turismului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...