Politică

Cristian Buican: “Vâlcea va beneficia de sume importante pentru infrastructura de transport”!

Principalul partid de guvernământ are trei reprezentanţi ai Vâlcii în Parlament, echipa Buican-Cazan-Banu reprezentând o formulă nouă în actualul mandat al Legislativului naţional. Eficienţa parlamentarilor liberali vâlceni va putea fi constatată abia pe final de mandat, dar liderul organizaţiei judeţene, deputatul Cristian Buican, susţine că primele semne ale activităţii echipei sunt deja vizibile, iar experienţa fiecăruia dintre ei reprezintă un plus pentru stabilizarea socio-economică a judeţului.

Mai mult, parlamentarul vâlcean a explicat într-un interviu publicaţiei pentru “Săptămâna în Oltenia” şi care vor fi axele de finanţare bugetară pentru 2021 din care judeţul va avea de câştigat cel mai mult.

Reporter: Cum aţi caracteriza bugetul adoptat pe anul în curs şi ce sectoare economico-sociale ar urma sa fie influenţate radical de acesta?

Cristian Buican: Este în mod evident un buget cu caracteristici speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Este motivul pentru care la scară europeană s-a acceptat încălcarea diverselor constrângeri bugetare, în special a aceleia că deficitul bugetar trebuie să fie mai mic de 3%. Nici bugetul României nu face excepţie, el este construit cu un deficit de 7,16%. Nu este vorba de influenţe radicale, ci de încercarea de a stimula economia şi de a răspunde în mod coerent nevoilor specifice unei perioade. Astfel, pentru apărare şi siguranţă naţională, creditele de angajament vor fi de 60 de miliarde şi creditele bugetare de 40 de miliarde; din acestea, 25,5 miliarde vor fi cheltuieli de personal. Cheltuielile social culturale vor beneficia de credite de angajament de 93 de miliarde şi credite bugetare de 90 de miliarde; dintre acestea, cheltuielile de personal vor fi de 23 de miliarde. Dintre care creditele bugetare pentru învăţământ vor fi de 29 de miliarde, cele pentru sănătate de 12 miliarde, iar cele pentru asistenţă socială de 45,7 miliarde. Creditele de angajament pentru dezvoltare publică vor fi de 12 miliarde, iar cele bugetare de 7 miliarde. Creditele de angajament de acţiune economice vor fi de 80 de miliarde, iar creditele bugetare de 48 de miliarde. Agriculturii îi revin 39 de miliarde credite de angajament, respectiv 27 miliarde credite bugetare, iar transporturilor 31,51 miliarde credite de angajament, respectiv 13,7 miliarde credite bugetare. Urmând criteriul surselor alocate (cele mai importante alocări sunt pentru domeniul socio-cultural unde intră învăţământ, sănătate şi asistenţă socială), apoi pentru acţiuni economice, pentru investiţii, în special, în agricultură şi transporturi. În fine, pentru apărare şi ordine publică. Aceasta este ordinea de priorităţi aşa cum rezultă ea din alocările bugetare.

Rep.: Cum s-au raportat partenerii de coaliţie la proiectul de buget prezentat Parlamentului? Eventualele nemulţumiri ale acestora se pot răsfrânge în coabitarea la guvernare sau în alianţele constituite de PNL şi USRPlus la nivel teritorial?

C.B.: În România există o tradiţie a guvernării prin coaliţii în jurul unui partid important; nici prezenta guvernare nu face excepţie de la această tradiţie. Este o coaliţie în care PNL este principala forţă politică, are premierul şi principala răspundere în realizarea bugetului prin Ministrul de Finanţe, dl. Alexandru Nazare, care e membru al partidului nostru. Spre deosebire de o altă tradiţie, una nu tocmai fericită, aceea a conflictelor din cadrul coaliţiilor de guvernare, în prezenta colaborare, în special, în materia care vă interesează, în alcătuirea bugetului, nu au existat conflicte. Alcătuirea bugetului s-a realizat prin consultări în cadrul coaliţiei astfel încât toate punctele de vedere au fost ascultate. De altminteri, filosofia bugetului a fost aceea de a satisface în condiţii de pandemie – cu toate dificultăţile inerente pe care le cunoaşteţi – în cel mai bun mod cu putinţă nevoile cetăţenilor şi comunităţilor, indiferent de culoarea politică a reprezentanţilor acestor comunităţi şi cetăţeni. Prin urmare, nu există – cel puţin dacă ne raportăm la realităţi, nu la pretexte care pot fi inventate oricând – motive legate de alcătuirea bugetului care să genereze conflicte în coaliţie sau care să încurajeze alcătuirea unor alianţe locale diferite de alianţa de guvernare. De altminteri, faptul că partidele din coaliţie au fost de acord cu felul cum arată bugetul s-a văzut şi din aceea că nu numai că l-au susţinut, dar nici nu au încercat să-l amendeze. Aşadar, felul în care arată bugetul este o bună premisă pentru continuarea colaborării fructuoase în coaliţia de guvernare.

Rep.: Care sunt sferele de interes public care vizează judeţul Vâlcea şi locuitorii săi în actual proiect de buget pe 2021?

C.B.: Cele mai importante cheltuieli din buget prevăzute pentru judeţul Vâlcea sunt pentru transporturi, atât rutiere, cât şi pentru cale ferată. Astfel, sume importante de ordinul miliardelor se prevăd în 2021 pentru realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu care străbate judeţul nostru, pentru modernizare DN 67B Scoarţa-Piteşti - care trece prin localităţile Grădiştea, Livezi, Zătreni, Tetoiu, Măciuca -, modernizarea DN73C. Peste 300 de milioane sunt prevăzute pentru modernizarea DN7A între Brezoi şi Petroşani. Sume semnificative sunt prevăzute, de asemenea, pentru sectorul socio-cultural, de exemplu, pentru modernizarea Liceului Tehnologic Brătianu din Drăgăşani.

Rep.: Atât guvernarea Orban, cât şi cabinetul actual au promis o serie de reforme fundamentale pe diverse planuri. În această sesiune parlamentară ce pachete de legi aşteptaţi să fie introduse la vot în Parlament?

C.B.: Deja multe dintre modificările legislative pe care le-am promis în campania electorală că le vom realiza au trecut de la stadiul de iniţiativă şi se află în prim proces de realizare. În acest sens, am menţionat deja legea prin care se asigură pentru producătorii agricoli români contracte echitabile de vânzare în marile lanţuri de retail. De asemenea, modificarea legii pensiilor speciale a fost deja realizată, în ce-i priveşte pe parlamentari, şi se lucrează la găsirea formulelor pentru a modifica şi legile speciale din celelalte sectoare. În acelaşi domeniu al legislaţiei pensiilor, se află în discuţie publică proiectul care va permite angajaţilor, dacă doresc, să muncească până la 70 de ani. De asemenea, legile justiţiei fac obiectul unui interes special; astfel, sunt avansate, deja, acele prevederi care urmăresc desfiinţarea SIIJ.

Rep.: Care este în acest moment relaţia organizaţiei PNL Vâlcea cu administraţiile locale din cele două municipii ale judeţului şi cu administraţia judeţeană? În ce măsură acestea se pot baza pe sprijinul parlamentarilor PNL de Vâlcea pentru iniţierea unor proiecte de anvergură?

C.B.: Aşa cum ştiţi, PNL are majoritatea în Municipiul Râmnicu Vâlcea şi în alte localităţi din judeţ, dar nu şi în Consiliul Judeţean; pe de altă parte, coaliţia condusă de PNL are majoritatea parlamentară. Se înţelege că relaţiile sunt complicate din cauza acestei distribuţii diferite a puterii la diversele nivele ale administraţiei publice. Dar acesta este specificul democraţiei; este chiar bine să fie aşa pentru că cetăţenii să aibă garanţia unei pluralităţi de poziţii care este în avantajul lor. Esenţial, când ne întrebaţi de felul în care colaborăm cu autorităţile locale, este faptul că toţi politicienii trebuie să-şi conducă activitatea după imperativul servirii cetăţenilor. Acesta este motivul pentru care pot spune că administraţiile locale, indiferent de culoarea lor politică din judeţ, se vor bucura întotdeauna de sprijinul nostru pentru iniţiativele lor puse în slujba cetăţenilor. Pe această bază, putem colabora bine cu oricare administraţie locală şi ne putem aştepta să ni se răspundă într-un mod asemănător.

Rep.: Din actuala echipă parlamentară PNL Vâlcea sunteţi singurul care are experienţa mai multor mandate. Cum vi se pare prestaţia de până acum a colegilor dvs şi ce proiecte comune intenţionaţi să iniţiaţi în viitorul apropiat?

C.B.: Şi eu şi colegii mei, dna senator Claudia Banu şi dl. deputat Cazan Laurenţiu suntem în serviciul cetăţenilor; aceasta este esenţa muncii noastre şi din acest punct de vedere nu există nicio diferenţă între noi, fiecare se străduieşte să-i reprezinte cât mai bine pe vâlceni. Desigur, există aspecte tehnice ale funcţionării Parlamentului şi faptul de a fi deprins cu acestea îţi poate facilita, în oarecare măsură, activitatea. Însă, trebuie să spun că actuala conducere a Camerei şi a Senatului funcţionează foarte bine optimizând activitatea parlamentară. Eu, chiar dacă sunt preşedintele PNL Vâlcea, nu sunt un supraveghetor al colegilor mei; sunt doar un coleg cu mai multă experienţă, gata să-i ajute oricând au nevoie. Având în vedere aceste aspecte, pot spune că toţi trei ne îndeplinim funcţia în mod optim: iniţiem propuneri legislative, discutăm cu cetăţenii şi îi informăm despre activitatea noastră. În acest sens, cred că echipa PNL Vâlcea, din Parlamentul României, are activitate foarte bună. Aceasta este concentrată pe realizarea promisiunilor din programul electoral şi pe rezolvarea unor probleme importante, relevante pentru cetăţenii din întreaga ţară, nu doar din judeţ. În acest sens, cea mai importantă activitate a noastră a fost iniţierea unei propuneri legislative şi adoptarea unei legi prin care producătorul agricol român să fie protejat în relaţiile sale cu marile lanţuri de retail.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...