Sub Lupă

Defrişările de la Vidra dezvăluie urzelile imobiliare ce pot transforma Transalpina Ski într-o nouă... Rânca

Vremea, dar şi vremurile, continuă să le provoace dezolare îndrăgostiţilor de sporturi de iarnă şi de peisajele montane ce-ţi taie respiraţia la ceea ce ar fi trebuit să fie domeniul schiabil Transalpina – Obârşia Lotrului. Adică aproximativ 90 de km de pârtii amenajate la Vidra (Voineasa, judeţul Vâlcea), din care şi acum operaţionale sunt vreo trei, în lungime însumată de aproximativ 9 km, care au costat statul român aproape 35 de milioane de euro. Deşi nu despre ei este vorba în acest nou serial dedicat obiectivului turistic de interes naţional, nici noii administratori ai pârtiilor, desemnaţi în toamna anului trecut, în urma unei licitaţii organizate cam dubios de primăria Voineasa, în condiţiile în care obiectivul nu era liber de sarcini, nu par să se descurce prea strălucit. Şi asocierii în care lider este Fagia SRL Mălaia, o firmă cu activitate (culmea!) în domeniul exploatării lemnului, partener fiind şi o cochetă pensiune din zonă, îi dă bătăi de cap mai nou şi vântul. Care vânt în general îşi cam face de cap dacă-i elimini perdelele forestiere din cale.

Şi, în dreapta (cum priveşti de sus în jos, de la cota 1.850 m spre baza de la 1.350 m) deja se vede bine că generoasa perdea forestieră s-a rărit ca prin minune. În a treia fotografie inserată la sfârştul acestui articol se poate vedea în ce stadiu se afla pădurea în 2016, iar în restul, cum e acum.

Coincidenţă sau nu, tocmai acea porţiune este frumos parcelată şi intrată (în multe cazuri, cu largul concurs al unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi al unor magistraţi) în proprietatea a zeci de persoane, multe dintre suprafeţe chiar şi cu ajutorul condamnaţilor Gicu Deaconeasa (fost inginer silvic), Basarabă ori Petrulian. Nu-i aşa că începe să se ridice în sfârşit vălul de ceaţă densă de deasupra intereselor ca lucrurile să evolueze încet spre tot pe loc, până îşi aranjează oamenii treburile?

An de an, localnici şi vizitatori au expus tăierile de lângă pârtii

De prin 2014, localnicii şi foarte mulţi vizitatori ai zonei au remarcat că se taie copaci la doi paşi de pârtie. Unii dintre ei au şi semnalat pe reţele de socializare, ataşând de fiecare dată fotografii sau filmări elocvente. Primarul Gabriel Năstăsescu (şi el tot fost inginer silvic, şi cu oarece proprietăţi prin zonă) susţine că pădurea s-a rărit din cauza... vântului. “Au fost vijelii puternice, care s-au soldat cu doborârea multor copaci din zona respectivă. Nu a tăiat nimeni de capul lui, s-a procedat ulterior intemperiilor la curăţarea zonei afectate”, i-a răspuns edilul din Voineasa unui internaut care sesizase an de an extinderea “luminişului” în dreapta pârtiei.

“Ţineţi minte când am spus uite, au tăiat copacii de lângă pârtie, în 2014, o să vină vânt şi o să-i doboare? Aşa s-a întâmplat începând din 2015. Pădurea era foarte bună, ţinea umbră la pârtie şi obtura intensificarea vântului pe golul pârtiilor spre vale (foto 6, la final de articol - n.r.). An de an, din cauza defrişării de lângă pârtie, au rezultat culoare noi pentru vânt. În 2012, 2013 şi 2014 nu au fost aşa probleme mari cu vântul pentru că pădurea îl stopa natural. Apoi, da, şi vijeliile au dorborât şi mai mulţi arbori”, a explicat internautul pe propria pagină de socializare.

Acum se văd cu ochiul liber defrişările masive de la primul platou, în stânga-dreapta, mai ales la Telegondola 1. Şi, înainte de a afla cine a tăiat pădurile din jurul pârtiei, am zis să ne aruncăm o privire pe schiţa cadastrală a zonei.
Până la următorul episod dedicat subiectului, la care lucrăm deja de zile bune, lăsăm spusele altui internaut să descrie situaţia. “Băi, fraţilor, toată ţara asta a cotizat ca nişte ţărani din câteva sate învecinate să mulgă cât pot de pe urma unora ca noi, cu «microbul» ski-ului, iar primăria viselor, cu afaceri în exploatarea lemnului, nu are habar/interes pentru asa ceva... Enervant este că scriu despre un «Domeniu skiabil». Întreb şi eu: ştiţi oare ce înseamnă/implică termenul?!?”

În loc de profit pentru proprietar şi operatori, răbdare pusă la încercare din greu

“Ministerul Turismului a investit peste 35 de milioane de euro, fonduri guvernamentale, în ceea ce trebuia să devină cel mai modern domeniu schiabil din România. 90 de kilometri de pârtie au fost în proiect, dar au fost realizaţi doar nouă. De prin 2014, la Vidra s-a schiat în fiecare an doar două luni şi asta după Sărbătorile de iarnă. Acum, două firme din industria lemnului s-au asociat şi au concesionat cu 500.000 de lei domeniul schiabil pe două sezoane (suma este anuală, plus 1% din încasări, pe patru ani, nu doi - n.a.). Administraţia locală pare incapabilă să managerieze locul şi nici vorbă ca proiectul să fie continuat aşa cum a fost scris iniţial, chiar dacă un sezon de schi ar aduce aproape 300.000 de euro profit. Ar mai fi de îmbunătăţit şoseaua de acces, parcarea ar trebui extinsă şi ar trebui ridicate restaurante. Plus restul de pârtii care ar trebui amenajate până la 90 de kilometri. Investitorii din turism, care au crezut în proiect, au început să plece, iar cei care au rămas merg mai mult în pierdere. În zonă, locurile de cazare sunt puţine. Vidra şi Obârşia Lotrului, cele mai apropiate localităţi, pot primi cel mult 350 de turişti. Alte 600 de locuri sunt în Voineasa şi Petroşani, la peste 30 kilometri depărtare”, relatau şi realizatorii emisiunii “România, te iubesc!” de la ProTV în 25 ianuarie a.c.

Ce să vezi? Zona poate înregistra un boom al dezvoltării capacităţilor de cazare, temerile fiind că ar ajunge ceva de tip Rânca, pentru cunoscători, cu construcţii prea aproape de zona schiabilă, dezordine edilitară, mediu afectat major etc. Dar, şi aşa doar pentru cine şi-a aranjat din timp posesiile în zonă.

Vom reveni cu amănunte.








 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

25.02.2021 - 15:31Skiaddict:Taiati tot ! Oricum ne ducem la bulgari !

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...