Sport

Fotbal, Liga a 2-a - FCM Tg. Mureş-FC Olt 1-0

Oltul, mult valoric sub Mureş

FC Olt a încheiat turul cu un eşec previzibil, 0-1 la Tg. Mureş, în faţa unei echipe care se luptă pentru promovare.

Oltul nu a emis pretenţii la Tg. Mureş, acolo unde nu şi-a creat nicio ocazie clară de gol. Trupa lui Papură s-a blocat bine în prima parte, dar în repriza secundă nu a mai făcut faţă atacurilor mureşenilor. Din minutul 63, gazdele au ratat patru ocazii imense, cu Dima şi Săndulescu salvând de pe linia porţii şi o bară a lui Cristea. Ocaziile au anunţat golul din minutul 70, venit după o minge bâlbâită în careul oltenilor de către Cosic şi finalizată de Huiban. În finalul jocului, mureşeanul Szilagy este eliminat, dar era prea târziu pentru ca FC Olt să mai spere ceva de la acest joc. FC Olt a terminat abia pe 11 un tur foarte slab, însă conform cu valoarea scăzută a unui lot selectat atât de greşit la debutul sezonului de către fostul antrenor, Dan Oprescu (foto), principalul vinovat pentru acesată situaţie. În iarnă, oficialii Oltului speră să scape de interdicţia la transferuri venită după ”cazul Marinescu” şi să poată întări lotul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...