Politică

Dan Niţu, candidatul USL pentru Senat, preocupat de viitorul tinerilor

Candidatul USL pentru un mandat de senator în Colegiul nr. 2 din judeţul Vâlcea, Remus Daniel Niţu continuă campania electorală prin localităţile din nordul şi vestul judeţului Vâlcea. Împreună cu Aurel Vlădoiu, candidatul pentru Camera deputaţilor din Colegiul Horezu, vicepreşedintele PNL Vâlcea s-a întâlnit zilele trecute cu cetăţeni din comunele Cernişoara şi Stoieneşti. De asemenea, împreună cu reprezentantul USL pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Nord, Cristian Buican, Niţu a mers pe mai multe uliţe din comuna Şirineasa pentru a discuta faţa în faţă cu localnicii despre cum îi va putea ajuta ca parlamentar.

Crearea de locuri de muncă, o prioritate pentru USL

La Cernişoara, cei peste 200 de localnici adunaţi la căminul cultural din localitate au cerut celor doi reprezentanţi USL, Remus Daniel Niţu şi Aurel Vlădoiu, să se ocupe în special de crearea de locuri de muncă pentru tineri, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă localităţile rurale în acest moment. Remus Daniel Niţu a promis că, dacă va fi ales parlamentar, se va zbate ca legile să fie în folosul cetăţenilor. Subvenţiile în agricultură, retrocedarea terenurilor, intabularea şi cartografierea gratuită a acestora, sunt alte câteva proiecte pe care şi le-a propus candidatul USL pentru Senatul României. „Judeţul Vâlcea se restructurează economic sub ochii noştri. Restructurarea poate duce la pierderea locurilor de muncă. E nevoie să atragem în judeţ afaceri care să refacă şi să crească numărul locurilor de muncă. Vom reinstaura respectul statal pentru proprietatea fiecărui român: bunurile, pensiile şi alte drepturi băneşti datorate de stat poporului său. O acţiune de finanţare a primăriilor pentru intabularea rapidă a terenurilor şi definirea proprietăţilor imobiliare este obligatorie”,a subliniat Remus Daniel Niţu.

Sprijin pentru tinerii care vor să îşi deschidă afaceri la ţară

La Stroieşti, candidaţii USL au promis că se vor implica mai mult în găsirea unor soluţii pentru dezvoltarea agriculturii în această zonă. Ei au afirmat că vor încerca să elimine accizele pentru carburantul folosit în agricultură şi să scoată taxa de drum pentru tractoare. De asemenea, Remus Daniel Niţu a afirmat că susţine şi se va lupta pentru ca TVA-ul la produsele alimentare să scadă la 9 la sută. „Agricultura este principala ocupaţie a locuitorilor din colegiul Brezoi-Horezu şi de aceea, cu ajutorul echipei mele de consilieri pe care intenţionez să mi-o formez, voi acţiona pentru o legislaţiei clară în acest domeniu. Vreau ca oamenii să îşi poată definitiva rapid proprietăţile, să primească banii necesari culturilor şi creşterii animalelor, să aibă piaţă de desfacere pentru fructe, cereale, legume, animale şi produse animaliere”, a adăugat candidatul USL. Un alt aspect important căruia Dan Niţu îi va acorda o importanţă deosebită dacă va ajunge în parlament este şi readucerea tinerilor în ţară. „Trebuie să le dăm o speranţă acestor tineri, să poată să se dezvoltate şi să beneficieze de condiţii civilizate de trai şi aici în România. Ei trebuie ajutaţi să îşi deschidă mici afaceri pentru că ei pot fi soluţia pentru dezvoltarea acestor zone. Este necesar să găsească şi aici locuri de muncă bine plătite pentru că nu numai în străinătate se câştigă bine. Se pot câştiga şi aici bani, dar mai întâi trebuie schimbate mentalităţile în România, iar eu lupt ca această schimbare să se producă cu adevărat”, a mai spus Remus Daniel Niţu.

Dan Săraru, alături de echipa USL

Însoţit de deputatul Cristian Buican, candidat pentru un nou mandat de parlamentar pe colegiul Brezoi, şi de primarul Dan Săraru, reprezentantul USL pentru Senatul României a stat de vorbă şi cu oamenii din comuna Şirineasa. Aici au mers pe mai multe uliţe, din poartă în poartă, pentru a sta de vorbă cu localnicii şi a ale afla nevoile pentru ca împreună să găsească şi o rezolvare a lor. Cei doi candidaţi au afirmat că vor sprijini proiectele pe care administraţia locală şi le-a propus pentru a dezvolta localitatea.

Primarul din Şirineasa, Dan Săraru, şi-a afirmat susţinerea pentru cei doi reprezentanţi USL: „Sunt sigur că o mare parte a locuitorilor din Şirineasa va acorda votul celor doi. Sunt vâlceni, sunt prietenii mei şi sunt cei care m-au ajutat în cei patru ani de restrişte, pentru că numai noi primarii USL ştim cât de greu am dus-o cu regimul PDL - UDMR al lui Băsescu. Prin demersurile pe care domnul Buican le-a făcut la ministerele care pentru mine erau închise cu lacăt, am reuşit să aducem bani pentru finalizarea unor investiţii importante pentru comuna noastră. Şi domnul Niţu a ajutat comuna ori de câte ori am avut nevoie. Sunt sigur că USL va ajunge cu adevărat la guvernare, pentru că acum se află acolo pe un buget creat de cei care au fost înaintea noastră, iar cu Remus Daniel Niţu şi cu Cristian Buican în Parlamentul României vom avea un sprijin real pentru realizarea proiectele noastre.”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

03.12.2012 - 23:05Remus Daniel Nitu:e bun asta. il votez. si pe doamna caprescu o votez!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...