Special

Carieră militară de patru decenii, la final

Comandorul Tudorel Gîndac, locţiitorul comandantului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu, îşi încheie activitatea în Forţele Navale, la data de 31 ianuarie 2020, punând punct unei perioade de patru decenii în care a purtat uniforma de marină. Cu acest prilej, a fost organizată vineri, 29 ianuarie, în portul militar Brăila, o ceremonie la care au participat locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral de flotilă Cornel Cojocaru, comandanţi de unităţi şi mari unităţi şi personalul din structurile Flotilei Fluviale.

Născut în localitatea Măcin, judeţul Tulcea, comandorul Gîndac şi-a împletit destinul cu Dunărea, încă din adolescenţă, când a ales să îmbrace uniforma de elev al Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, în anul 1980.

Patru ani mai târziu, a devenit student al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, iar după absolvirea acesteia, în anul 1988, şi-a început cariera de ofiţer de marină la Mangalia, la bordul unei vedete torpiloare mari, în calitate de comandant unitate de luptă. Au urmat peste 30 de ani, în care comandorul Gîndac şi-a perfecţionat continuu pregătirea profesională şi a îndeplinit numeroase funcţii în structurile Forţelor Navale. La vârsta de numai 24 de ani, a fost numit comandant al unei vedete torpiloare pe aripi portante, o navă proiectată special pentru atacuri rapide cu torpilele de la bord, capabilă să se deplaseze cu o viteză foarte mare. După doi ani, s-a mutat la Divizionul de Vedete Blindate din Brăila, unde a îndeplinit, succesiv, funcţiile de ofiţer secund, comandant vedetă blindată şi comandant secţie vedete blindate.

În perioada 1999 – 2001, a urmat cursurile Facultăţii Interarme de la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti, iar după absolvire a şi-a desfăşurat activitatea în secţia Operaţii şi Instrucţie din comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, structură pe care a şi condus-o în anii 2008-2009.

Din anul 2009, comandorul Tudorel Gîndac a fost numit comandant al Divizionului 88 Vedete Fluviale, până în anul 2010, când i-a fost încredinţată conducerea Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, funcţie pe care a îndeplinit-o până în luna martie 2016, când a fost numit locţiitor al comandantului Flotilei Fluviale.

În semn de apreciere a profesionalismului său şi a rezultatelor deosebite obţinute de-a lungul carierei, i-au fost conferite Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare a Forţelor Navale şi Semnul onorific „În Serviciul Patriei”.

Cu prilejul trecerii în rezervă, conducerea Statului Major al Forţelor Navale i-a transmis comandorului Tudorel Gîndac mulţumiri pentru întreaga activitate desfăşurată în Forţele Navale, multă sănătate şi împliniri personale în anii care vor urma.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...