Opinii

 

Îngeri şi telefoane mobile

Şapte din zece români se uită la mine ca la telefonul mobil. Primul m-ar întreba dacă îmi voi înfige degetele în priză pentru a-mi încărca acumulatorul. Al doilea pare că aşteaptă să mi se aprindă ecranul pentru a vedea ce marcă sunt. Al treilea este curios dacă sunetul pentru apelul telefonic este unul muzical sau unul clasic, de clopoţel. Al patrulea este convins că sunt geul maxim - cum altcumva? - rămânând să se stabilească dacă geul este chinezesc sau american, prietenesc. Al cincilea vrea să ştie ce aplicaţii preinstalate mi s-au pus. Al şaselea, ce jocuri suport. Al şaptelea, unde este butonul de restart.

Ceilalţi trei din zece români mă simt ca pe unul de-ai lor. Nu mă privesc în ochi şi se fac că nu mă cunosc de fel. Parcă n-am fi fost cu două minute mai devreme la aceeaşi coadă la vaccinare şi nu ne-am fi lăsaţi trântiţi pe acelaşi scaun de asistenta medicală cu voce fermă, de fumător de tutun fără filtru.

Eu sunt de modă veche: nu împrumut bicicleta şi nu-mi place să fiu privit cu atâta interes nici de unii, nici de alţii.

Şapte din zece români se uită la mine ca la telefonul mobil. Încep să mă simt ca Albă-ca-zăpada în pădure, printre cei şapte pitici, care, în loc să se facă utili şi simpatici, se uită chiorâşi şi aşteaptă să mor. Sau asta, cu moartea fetei, este din altă poveste. M-am încurcat. Întotdeauna păţesc aşa când sunt privit cu interes sau cu dispreţ de şapte din zece români. Mă fâstâcesc şi dau rateuri de memorie.

De felul meu, îmi place să trăiesc printre oameni, să vorbesc cu ei despre una, despre alta, să le ascult părerile şi să mi le spun pe ale mele, dacă am loc să o fac. Pe vremea mea, acest lucru se numea să fii om de lume. Înţeleg că, de la o vreme, om de lume înseamnă să ai aceleaşi viziuni cu majoritatea oamenilor care văd la tot pasul pericole universale îndreptate împotriva persoanei lor de forţe ale răului care nu au altceva… mai rău de făcut.

Şapte din zece români par că au înghiţit aceleaşi toxine pentru că au aceleaşi viziuni şi nicio opinie personală. Ceilalţi trei, printre care mă număr şi eu, ne strecurăm mai departe printre cei care aşteaptă să murim, ori să ni se aprindă ecranul, pe care ei pot citi mai departe cum universul însuşi conspiră împotriva lor.

M-aţi întrebat ce mi s-a întâmplat după ce i-am permis asistentei cu glas de urs carpatin să mă injecteze cu lichidul plin de electronice, în urmă cu câteva minute. Mi s-a întâmplat că am intrat în acest tablou contemporan, cu şapte români care mă privesc ca pe un telefon mobil şi alţi trei care umblă cu privirea în pământ, plini de vinovăţia de a fi oameni civilizaţi.

Asta mi s-a întâmplat şi mă grăbesc să ajung acasă de unde nu vreau să mai ies o bună bucată de timp. Îmi este nu ştiu cum de cei şapte care refuză vaccinarea, la fel de zgomotos cum refuză alţii să se spele pe dinţi şi pe trup, o altă regulă de convieţuire socială, care trebuie să facă parte şi ea din conspiraţia mondială a săpunului şi a pastei de dinţi, aceea care ne electronizează supra şi subcutanat de câteva ori pe zi. Pe săptămână? Aşa o fi. Afară persistă acest miros neplăcut al lipsei de solidaritate umană şi de respect reciproc, care ne va ţine la distanţă unii de alţii, îngeri şi telefoane mobile, şapte la trei, cum spun statisticile actuale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...