Actualitate

Alunecare de teren în Râmnicu Vâlcea. Un cartier riscă să rămână fără agent termic

O alunecare de teren din cartierul Petrişor din Râmnicu Vâlcea pune în alertă autorităţile locale. Lucrările de amenajare a terenurilor pentru vilele deţinte de câteva persoane din zonă au dus la apariţia acestui pericol, iar problema cea mai mare o reprezintă o conductă principală de transport a agentului termic a CET Govora aflată în imediata vecinătate a zonei afectate de alunecările de teren. Primăria Râmnicului şi Prefectura Vâlcea au trimis astăzi echipe la faţa locului pentru a evolua riscurile prezentate de această calamitate, dar consolidarea zonei necesită investiţii majore.

”Conducta principală care alimentează acest cartier cu apă caldă şi căldură este în pericol să cedeze, din cauza presiunii reprezentate de valul de pământ care alunecă. Există un risc major ca alimentarea cu agent termic să fie întreruptă. Am anunţat CET Govora de acest pericol şi am stabilit să efectuăm un alt traseu, cu o juncţiune pentru a asigura furnizarea de agent termic pentru populaţie. Mulţumesc şi prefectului de Vâlcea pentru sprijinul acordat. Intervenţia pentru stabilizarea solului în zonă necesită zeci de miliarde lei vechi. Nu este un efort care să poată fi susţinut din bugetul local. Vom avea nevoie de fonduri guvernamentale”, a precizat Mircia Gutău, primarul Râmnicului.

Primăria Râmnicu Vâlcea a amendat în repetate rânduri proprietarii de case din zonă pentru decopertări ilegale a unor maluri de pământ. În cele din urmă, un zid de sprijin a fost construit, dar presiunea exercitată de valurile de sol alunecate au afectat stabilitatea acestuia.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...