Actualitate

Olguţa îi tăie pe craioveni de la porţia de sarmale

Ziua Naţională va fi sărbătorită în Craiova doar prin concerte şi manifestări sportive, primarul Lia Olguţa Vasilescu anunţând că Primăria nu îi va mai îmbia pe craioveni cu sarmale, fasole, ţuică fiartă sau zaibăr. Un prim recital al Ansamblului „Maria Tănase”, pentru care Consiliul Local nu plăteşte nimic, va deschide sărbătoarea Zilei Naţionale în Craiova. Totodată, craiovenii vor putea asista la o paradă militară, dar şi la un meci care va avea loc la Sala Polivalentă şi vor primi steguleţe, Primăria alocând 2.000 de lei pentru acestea, de altfel singurii bani cheltuiţi de autorităţi pentru Ziua Naţională. La Craiova, de Ziua Naţională va avea loc şi un concert susţinut de Proconsul şi de Connect-R, care va costa 15.000 de euro, însă banii vor fi achitaţi de firma care deschide un orăşel al copiilor în municipiu. Pentru aceşti bani, firma a fost scutită de plata chiriei pe spaţiul public pe care amplasează tiribombele şi tarabele. „Anul acesta nu dăm sarmale sau fasole pentru că nu avem bani. Vom organiza un târg de Crăciun ca la Viena, iar acolo craiovenii vor putea mânca ce-şi doresc, dar pe banii lor.”, a declarat primarul Craiovei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...